Profesorii din judeţele Satu Mare, Bihor, Timiş şi Sibiu ar putea să nu îşi primească lefurile de Sărbători, din cauză că nu sunt asigurate fondurile pentru achitarea acestora pe luna noiembrie, după cum informează Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN).
“După ce a anulat prin ordonanţe de urgenţă repetate legea de majorare a salariilor personalului didactic începând cu 1 octombrie, Executivul nu este în stare nici măcar să asigure salariile pentru sfârşitul de an. Am înţeles de la primari că au avertizat prefecţii asupra acestei situaţii, însă, fiind campanie electorală, Guvernul a dat bani doar în funcţie de coloratura politică”, susţine secretarul general al FEN, Constantin Ciosu. Totodată, conducerea federaţiei sindicale susţine că va adopta toate măsurile legale pentru anularea Hotărârii de Guvern privind standardele de referinţă pentru asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar. FEN consideră că acest act normativ a fost elaborat şi adoptat “în mod abuziv” de Executiv, fără discutarea lui cu partenerii sociali. “O astfel de decizie ar fi trebuit susţinută de un studiu şi de un program-pilot. În plus, la ora actuală nu există suportul legislativ necesar implementării acestei iniţiative”, a completat Constantin Ciosu.
Citește pe Antena3.ro