Adoptaţi încă din eprubetă. Donatorii aleg beneficiarii

Adopţia a ajuns la cu totul alt nivel în Statele Unite, unde cuplurile au la îndemână o variantă foarte nouă de a-şi mări familia. Pot prelua un embrion al altei familii, disponibil la clinicile de fertilizare în vitro. Procedura nu este lipsită de riscuri, din punct de vedere medical. Nimeni nu poate garanta reuşita. Nu lipsesc nici problemele etice şi legale.

Anul trecut, în clinicile americane ce asigură proceduri de fertilizare în vitro erau stocaţi peste jumătate de milion de embrioni nefolosiţi. Fuseseră pregătiţi pentru cuplurile care apelau la serviciile clinicii, dar nu au mai apucat să fie utilizaţi. O variantă este ca aceşti embioni să rămână stocaţi pe termen nelimitat. Cea mai recentă opţiune este ca măcar unii să fie utilizaţi, chiar dacă beneficiarii sunt alte cupluri decât cele al căror ADN îl poartă. Aceasta este adopţia de embrioni. E ca şi cum un cuplu ar adopta un copil, având însă şi ocazia de a stabili o legătură în plus cu cel mic pe durata sarcinii.

„Din fiecare procedură de inseminare în vitro rezultă mai mult de un embrion. La finalizarea cu succes a tratamentului rămâne, aşadar, un surplus. Multe cupluri le păstrează, în caz că decid să mai aibă un copil. Dar cele mai multe rămân, pur şi simplu, stocate în laboratoarele clinicilor. Se estimează că un embrion din 10 ar putea fi adoptat”, se arată într-o analiză a BBC.

Câteva organizaţii au prins din zbor ocazia de a capitaliza această stare de fapt. Şi încurajează cuplurile să-şi doneze embrionii nefolosiţi pentru ca alte cupluri cu probleme şi mai mari să aibă şansa de a avea copii. Două dintre companiile mari din Statele Unite care facilitează astfel de adopţii afirmă că au făcut posibilă venirea pe lume a cel puţin 900 de copii în America. Sunt consideraţi drept „vieţi salvate”. Dar nu e ca şi cum ai bate din palme. Procedura este ca familiile care donează embrionii să îi aleagă pe beneficiari.

„Adoptarea unui embrion este o şansă extraordinară pentru cei care vor să fie părinţi, o şansă de a avea parte de experienţa completă de a fi părinte, una care include şi perioada sarcinii. Procedura costă în jur de 20.000 de dolari. E mult, dar tot e mai puţin decât costă, în America, tot ce presupune fertilizarea în vitro, unde embrionii sunt creaţi de la zero”, estimează şi autorii unei analize pentru publicaţia Fusion.

Partea financiară e, de departe, cea mai lipsită de complicaţii. Între cuplul care donează şi cel care primeşte se încheie un contract. Dar există dispute legate de limbajul ce poate fi folosit. De exemplu, dacă embrionii trebuie clasificaţi drept „ţesut” sau „entitate ce nu e încă în viaţă” sau undeva la mijloc.

În Europa există câteva clinici care oferă servicii similare adopţiei de embrioni. Similare pentru că, în cele mai multe cazuri, medicii din Grecia, Cipru, Spania sau Republica Cehă le propun clienţilor nu embrioni gata formaţi, ci servicii de fertilizare în vitro cu material genetic de la donatori.

Între cuplul donator și cel beneficiar se încheie un contract de predare a „bunurilor” – document care atestă că materialul genetic este folosit legal. Donatorii nu primesc bani.