Curtea de Apel Bucureşti judecă astăzi recursul fostului premier Adrian Năstase la decizia Tribunalului Bucureşti care a respins cererea sa de scădere din pedepsa condamnării cu închisoarea a celor şapte zile în care s-a aflat în Spitalul Floreasca, după tentativa de suicid din 20 iunie.
Fostul premier a declarat, în sala de judecată, că cele şapte zile cât a stat sub pază la Spitalul Floreasca ar trebui scăzute din pedeapsa de doi ani de închisoare primită în dosarul "Trofeul Calităţii".
"Mi s-a părut jignitor ce spune domnul procuror. În realitate eu am vrut să ajung la morgă. Nu am crezut că într-o altă lume voi încerca să mai amân excecutarea pedepsei. Eu reţin această ipoteză, teoria intenţiei indirecte mi se pare greu de acceptat. Ieri s-au făcut cinci luni de când este aşteptată motivarea acestei condamnări pentru care eu sunt aici contestator", a mai spus Adrian Năstase.
Avocatul lui Adrian Năstase, Ioan Cazacu, a explicat că, din momentul în care a fost arestat, clientul său s-a aflat sub puterea unui mandat de arestare în baza dispoziţiilor legale.
La Curtea de Apel Bucureşti se află atât fiul fostului premier Andrei, cât şi soţia Dana Năstase, anunţă Agerpres.
Tribunalul Bucureşti a respins pe 3 octombrie acţiunea fostului premier Adrian Năstase prin care a cerut scăderea din pedepsa condamnării cu închisoarea a celor şapte zile în care s-a aflat în Spitalul Floreasca.
Fostul prim-ministru preciza atunci că cele şapte zile pe care le vrea şterse nu înseamnă nici 1% din condamnare, dar din principiu doreşte ca acestea să fie scăzute din pedeapsa totală.
Potrivit motivării Tribunalului Bucureşti, "timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei".
Adrian Năstase a fost dus, pe 20 iunie, cu o ambulanţă, la Spitalul Floreasca din Capitală, în urma unei încercări de sinucidere la domiciliul său, după ce poliţiştii s-au prezentat pentru a-i înmâna mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv, pe 20 iunie, pe Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii".