x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Procop, al patrulea hoț al tablourilor din Olanda, a fost prins în Marea Britanie

Adrian Procop, al patrulea hoț al tablourilor din Olanda, a fost prins în Marea Britanie

06 Dec 2013   •   11:11
Adrian Procop, al patrulea hoț al tablourilor din Olanda, a fost prins în Marea Britanie

Adrian Procop, unul dintre hoții care au spart muzeul din Rotterdam, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, a fost prins de autorități în Marea Britanie.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, inculpatul, depistat și arestat joi, era urmărit internațional în baza unui mandat european de arestare, emis de Judecătoria Sectorului 5 București, la solicitarea procurorilor. IGPR precizează că urmează ca autoritățile judiciare din Marea Britanie să dispună asupra extrădării către România a suspectului.

La 15 iulie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro. Judecarea dosarului a început pe 13 august, la Judecătoria Sectorului 3.

La primul termen de judecată, avocaţii celor acuzaţi de furtul tablourilor au contestat expertiza realizată de specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), care concluziona că cenuşa analizată în dosarul furtului de la muzeul din Rotterdam, ridicată la percheziţiile din 1 martie, de la locuinţa Olgăi Dogaru, provine din arderea a trei sau patru tablouri realizate în tehnica uleiului pe pânză.

Adrian Procop şi Radu Dogaru sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în Muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele. De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile „Tete d´Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait” de Meyer de Haan şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud. Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă. Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, „cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni”, au precizat procurorii.

Radu Dogaru şi Eugen Darie au fost condamnţai la câte 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

×