x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aeronave F-16 Fighting Falcon, zboruri de antrenament la înălţimi mici în sud-estul țării

Aeronave F-16 Fighting Falcon, zboruri de antrenament la înălţimi mici în sud-estul țării

08 Noi 2022   •   11:40
Aeronave F-16 Fighting Falcon, zboruri de antrenament la înălţimi mici în sud-estul țării
Sursa foto: hepta

Aeronavele F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române fac zboruri de antrenament la înălţimi mici în sud-estul țării.

Aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române execută, marți, zboruri de antrenament la înălţimi mici - aproximativ 150 - 2.000 m înălțime faţă de sol - în sud-estul țării.

„Menţionăm că aceste activităţi de zbor, planificate cu un an înainte, sunt executate în conformitate cu Planurile de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare, având drept scop creşterea nivelului de antrenare a personalului navigant și menținerea capacității acționale a Forțelor Aeriene Române”, precizează Forțele Aeriene Române.

„Statul Major al Forţelor Aeriene se preocupă constant pentru diminuarea impactului activităţilor aeronautice asupra comunităţii locale, urmărind în acelaşi timp îndeplinirea obiectivelor de pregătire a piloţilor, în conformitate cu cerinţele specifice, obiective care includ şi executarea unor antrenamente adecvate condiţiilor actuale”, adaugă sursa citată.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: avioane F-16