x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aeroportul Băneasa va fi dotat cu panouri fonice până în 2009

Aeroportul Băneasa va fi dotat cu panouri fonice până în 2009

18 Noi 2008   •   00:00

Aeroportul Băneasa va investi, până în 2009, peste două milioane de euro în panouri fonoabsorbante, prin accesarea fondurilor structurale europene. "Dorim să fim primul aeroport din România şi cel de-al doilea din Europa care să fie dotat cu un sistem de protecţie cu panouri fonoabsorbante, care vor fi amplasare în perimetrul aeroportului. Este o noutate în domeniu, actualmente astfel de panouri se amplasează pe aeroportul Schonefeld din Berlin, iar lucrările se vor termina în cursul anului 2009", a declarat Ştefan Mladin,  directorul general al aeroportului. Amplasarea panourilor fonice va reduce substanţial zgomotul produs de aeronave la aterizare şi decolare, susţin reprezentanţii Aeroportului "Aurel Vlaicu".



La începutul lunii noiembrie, experţi din cadrul Aeroportului Băneasa au fost la Bremen, unde este amplasată fabrica Mehrings, care confecţionează astfel de panouri pentru diminuarea zgomotului. În acest sens, într-o primă fază, pentru panouri de 6 metri înălţime amplasate pe o rază de 3 kilometri a fost stabilit un preţ "informativ", respectiv de 150 euro pe metrul pătrat, investiţia totalizând pentru cei 3 kilometri peste două milioane de euro.

"Suntem conştienţi de faptul că Băneasa a devenit un aeroport de oraş, datorită extinderii imobiliare din ultima perioadă şi a presiunilor proprietarilor din zonă fiind prioritară amplasarea panourilor pentru diminuarea zgomotului. Mai mult, din punct de vedere al protecţiei mediului aceasta este o măsură necesară în contextul integrării în UE", a precizat Mladin.

În prezent, au fost demarate procedurile pentru contractarea finanţării necesare proiectului şi, în funcţie de perioada de alocare a acestor fonduri, într-o perioadă de trei luni vor fi amplasate panourile fonice pe distanţa de 3 kilometri. Mladin a adăugat că reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 din Bucureşti s-au arătat interesaţi şi şi-au exprimat intenţia de a contribui financiar pentru susţinerea acestui proiect.

×
Subiecte în articol: observator