x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Afaceri studenţeşti: Locuri în cămine, între 200 şi 800 de euro

Afaceri studenţeşti: Locuri în cămine, între 200 şi 800 de euro

de Cristinel C. Popa    |    Eugenia Mihalcea    |    Lacrima Andreica    |    28 Sep 2009   •   00:00
Afaceri studenţeşti: Locuri în cămine, între 200 şi 800 de euro
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Studenţii din marile centre universitare, care s-au cazat, au început să-şi vândă locurile cu preţuri cuprinse între 200 şi 800 de euro, în funcţie de condiţii. De frică să nu fie exmatriculaţi, ei nu mai negociază la telefon, ci pe messenger sau pe forumuri.



Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) a înfiinţat încă din 2006 DNA-ul studenţesc, iar conducerile universităţilor ameninţă cu măsuri dure împotriva celor care îşi vând locul din cămin. Cu toate acestea, tinerii au făcut o adevărată afacere din vânzarea "paturilor".

Faţă de anii trecuţi, însă, ei şi-au schimbat tactica, pentru a nu fi prinşi. "Numerele de telefon din anunţurile de vânzare au fos înlocuite cu id-uri de messenger sau facebook, ori cu nickname-uri de pe hub-uri. Mai mult, studenţii refuză să mai negocieze la telefon, preferând forumurile de pe site-ul www.regielive.ro, conversaţiile pe messenger sau întâlnirile faţă în faţă", spune Alexandra Găman, secretarul general al UNSR.

Mai mult, unii studenţi au făcut o adevărată afacere din aceste practici, un singur individ având la "vânzare" mai multe locuri, atât de fete cât şi de băieţi, în diferite camere sau cămine, după cum au completat reprezentanţii UNSR.

În ceea ce priveşte preţurile, în Cluj, un loc într-un cămin în Haşdeu, în C2, costă între 300 şi 400 de euro. În zona Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, preţurile ajung şi la 500 de euro, iar în căminele mai apropiate de zona centrală a oraşului, la 700 de euro. La Iaşi, ca şi la cazare, bătaia mai mare este pentru un loc în căminele Universităţii "Al.I.Cuza".

Au fost 16.000 de cereri de cazare, dar numai 5.900 de studenţi au prins locuri, aşa că ceilalţi trebuie să se descurce cum pot. În medie, un loc se cumpără cu 200 de euro, dar preţul poate sări şi la 400 de euro, dacă e vorba de cazare în Târgşor, sau poate scădea la 150 de euro pentru un loc într-o cameră de cinci persoane.

În campusul "Tudor Vladimirescu", unde stau politehniştii, tarifele sunt mai mici, cam 100 - 200 de euro, deoarece şi cererea este mai redusă. Cele mai scumpe - 300 - 400 de euro - sunt locurile din căminele T 17, T 18 şi T 19, unde, deşi stau câte trei studenţi în cameră, încăperile sunt cuplate câte două şi au baie şi duş propriu.


PEDEAPSA CU EXMATRICULAREA
Odată încheiate cazările, cei care au unde sta în oraş renunţă la locul din cămin, evident, contra cost. Studenţii care cumpără locurile primesc contractele de cazare şi copiile după cărţile de identitate ale posesorilor de drept, apoi pot sta liniştiţi dacă ştiu să fenteze eventualele controale. Nici nu-i prea greu: trebuie doar să se pună bine cu portarul, care anunţă orice verificare. Pe de altă parte, cazarea se poate obţine şi cu ajutorul administratorilor de cămine, care primesc şi ei şpagă, dar nu în orice condiţii şi nu de la oricine.

Oficial, tinerii de la "Cuza", care sunt prinşi că-şi vând locul sunt sancţionaţi: dacă sunt la buget sunt exmatriculaţi şi se pot înmatricula, dar la taxă, iar dacă sunt deja la regim cu taxă, pierd dreptul de a urma cursurile universităţii. Cu toate acestea, cel puţin anul trecut, la Iaşi, nici un student nu a fost pedepsit în acest fel.

Şi conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti avertizează că "a fost pus la punct un plan complex de măsuri pentru descoperirea celor care sunt prinşi în postura de subcontractori ai locului primit, urmând a le fi definitiv interzis accesul, pe toată durata studiilor, la programul de cazare". În aceeaşi situaţie se vor afla şi cei care primesc în camere persoane de sex opus, după cum atrage atenţia UMF Bucureşti.


NOUĂ ÎN CAMERĂ LA SUCEAVA
Numărul locurilor din căminele studenţeşti nu acoperă cererea de cazare, deşi numărul studenţilor este în creştere, se arată într-un studiu realizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR). Potrivit analizei, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi sunt aprobate numai circa 45% din cererile de cazare, în timp ce Universitatea din Craiova, Universitatea de Nord din Baia Mare sau Universitatea "Politehnica" din Timişoara acoperă în totalitate cererile de cazare.

Un alt aspect menţionat în studiul ANOSR este că în unele cămine există şi camere de nouă persoane, fiind semnalată situaţia de la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava. De asemenea, un student cheltuie, în medie, 1.400 de lei pe lună, bani în care sunt incluse cazarea, mâncarea, transportul, igiena personală, dar şi cheltuielile necesare procesului de învăţare şi banii de buzunar.


Topul şpăgilor la cazare
Bucureşti

Campus Leu: 400 - 600 de euro
Campus Regie: 400 - 800 de euro sau 1.200 o cameră de două locuri
Campus Grozăveşti: 300 - 500 de euro
Moxa: 600 - 800 de euro
Belvedere: 400 - 600 de euro
Agronomie: 300 - 550 de euro
Complex Tei: 300 - 500 de euro
Kogălniceanu: 300 - 400 de euro   
Măgurele: 200 - 400 de euro
Vitan: 200 - 250 de euro

Cluj
Haşdeu: 300 - 400 de euro
Centru: 500 - 700 de euro

Iași

Bahlui: 300-350 de euro
Copou: 200 - 400 de euro

Timişoara
400 - 800 de euro

Craiova
ISE şi Electrotehnică: 200 - 300 de euro

×
Subiecte în articol: scoala spaga camine studentesti