După ce vor analiza forma finală a proiectelor Codului Muncii şi Codului de dialog social, pe care urmează să le primească mâine, cele cinci confederaţii sindicale vor anunţa miercuri calendarul acţiunilor de protest.
Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), a declarat astăzi, la finalul unei întâlniri la care au participat liderii confederaţiilor sindicale, că proteste vor fi cu siguranţă, pentru că de cele mai multe ori cei cu care negociază nu îi iau în seamă pe sindicalişti. Confederaţiile sindicale ar fi trebuit să primească astăzi formele finale ale proiectelor Codului Muncii şi Codului de dialog social, dar până în prezent acestea nu au ajuns la sindicalişti.
“Ne fusese promis astăzi un punct de vedere politic al Cabinetului Boc privind modificările la Codul Muncii şi la cele cinci legi din Codul de dialog social, dar nu am primit nimic. Probabil vom primi mâine. Oricum, noi vom anunţa miercuri programul acţiunilor de protest”, a spus Dumitru Costin, adăugând că este posibil să fie tensiuni în coaliţia de guvernământ, în privinţa modificărilor şi acesta să fie motivul pentru care până în prezent sindicaliştii nu au primit aceste texte. Secretarul general adjunct al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat că BPN al PDL i-a mandatat pe premier şi pe ministrul Muncii să finalizeze în cursul acestei săptămâni Codul Muncii, precizând că nu s-a discutat despre angajarea răspunderii Guvernului pe acest cod.