Uniunea Europeană încearcă să combată numărul mare de şomeri din rândul tinerilor cu o soluţie radicală. Comisia Europeană vrea să oblige statele UE să garanteze locuri de muncă pentru toţi tinerii sub 25 de ani, scrie cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Planuri
În ce fel vor garanta statele acest lucru este încă neclar. Iniţiativa legislativă prevede ca statele membre să găsească un loc de muncă în maximum patru luni de la terminarea studiilor sau de la pierderea ultimului loc de muncă. Comisarul Laszlo Andor va trebui să prezinte miercuri, la Bruxelles, garanţiile date de statele membre UE.
Conform iniţiativei, locul de muncă poate fi substituit temporar cu un loc de practică sau de perfecţionare. Comisia Europeană mizează pe o strânsă colaborare cu partenerii sociali şi cu Oficiul pentru ocuparea forţei de muncă. Uniunea Europeană este pregătită să sprijine proiectul cu bani din fondul social european.
Rază de acţiune limitată
Astfel de iniţiative au fost deja dezbătute de guvernele din ţări precum Austria, Olanda sau Norvegia. Finlanda şi Luxemburg sunt pe punctul de a implementa pe cont propriu astfel de garanţii. Partidul Social Democrat din Germania (SPD) s-a opus implementării acestei iniţiative pe motiv că raza de acţiune este limitată în condiţiile unei pregătiri profesionale de înaltă calitate. Guvernul german a acceptat să găsească locuri de muncă doar pentru tinerii pregătiţi adecvat. Frankfurter Allgemeine Zeitung notează că miza acestei iniţiative nu o reprezintă ţările precum Germania sau cele din Nord, ci în mod deosebit ţările din Sudul şi Estul Europei, inclusiv România, unde rata şomajului în rândul tinerilor a atins cote alarmante.
Cifre îngrijorătoare
Conform ultimului bilanţ al Comisiei Europene, aproximativ 5,5 milioane de tineri îşi caută un loc de muncă în UE, în timp ce 7,5 milioane de persoane sub 25 de ani nu au un loc de muncă sau de practică/ perfecţionare. Pentru implementarea acestei iniţiative, UE este pregătită să investească anual peste 150 de miliarde de euro. Rata şomajului în rândul tinerilor depăşeşte 55% în Grecia şi Spania, în timp ce în ţări precum Italia, Portugalia, Irlanda, Bulgaria, Cipru, Letonia, Ungaria sau Slovacia este de peste 30%. Mai mult de o treime dintre aceste persoane nu lucrează de peste un an.
Fără garanţii
Proiectul lui Laszlo Andor nu specifică modul exact în care ţările sud şi est-europene, cele mai afectate de şomaj, vor garanta în faţa UE. Proiectul nu prevede nici sancţiuni pentru ţările care nu vor putea sau nu vor acceptă să ofere garanţii. Proiectul este criticat vehement de ţări precum Marea Britanie şi Suedia, care argumentează prin faptul că UE nu este răspunzătoare de rezolvarea problemelor legate de rata şomajului în rândul tinerilor.