Constructorul aeronautic european Airbus a elaborat planuri de rezervă pentru a putea scoate treptat din producţie modelul A380, cel mai mare avion de pasageri din lume, dacă nu va reuşi să obţină o nouă comandă din partea Emirates Airlines, companie aeriană controlată de Emiratul Dubai, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Cel mai mare avion de pasageri din lume, cu până la 544 de locuri, Airbus A380, a fost lansat în 2007 însă în prezent viitorul său este sub semnul întrebării din cauza vânzărilor modeste, pe măsură ce companiile aeriene se îndreaptă spre avioanele cu două motoare şi un consum mai mic de combustibil. Începând din luna martie 2015 şi până în prezent, Airbus nu a vândut niciun singur A380 înregistrând doar anularea comenzilor pentru două aparate.
Ca urmare a reducerii vânzărilor, Airbus a redus ritmul de producţie pentru avioanele A380 de la un vârf de 30 de unităţi pe an până la opt exemplare pe an în 2019, în speranţa că vânzările îşi vor reveni.
"Dacă nu va veni o nouă comandă de la Emirates, Airbus va demara procedurile pentru pune capăt producţiei de A380", a declarat o sursă din apropierea acestui dosar. O a doua sursă de la un furnizor a apreciat că o astfel de decizie este logică având în vedere cererea redusă.
Cu toate acestea, orice reducere va fi una graduală, pentru a permite Airbus să producă avioanele A380 care se mai află pe carnetul de comenzi, în principal pentru Emirates. Potrivit Reuters, constructorul european are suficiente comenzi pentru a continua să producă A380 până la începutul următorului deceniu la actualul ritm de producţie.
Emirates Airlines, companie aeriană controlată de emiratul Dubai, este de departe cel mai mare cumpărător de avioane A380 cu 142 de exemplare comandate şi 100 livrate deja. Un aparat A380 are un preţ de catalog de 436 milioane de dolari.
Discuţiile dintre Airbus şi Emirates Airlines pentru o nouă comandă de 36 de aparate A380, cu o valoare de catalog de 16 miliarde de dolari, au fost suspendate la salonul aeronautic de la Dubai care a avut loc luna trecută. Între timp discuţiile au fost reluate dar nu există semnale că un acord este iminent.
Sursele citate de Reuters susţin că deşi alte companii s-au arătat interesate de A380, Airbus nu vrea să menţină uzinele în funcţiune fără plasa de siguranţă oferită de o comandă importantă de la Emirates Airlines. La rândul său, Emirates Airlines vrea o garanţie de la Airbus că va menţine în producţie modelul A380 timp de un deceniu pentru a-şi proteja investiţia.
Până la finele lunii noiembrie, Airbus a primit comenzi pentru 317 aparate A380 şi a livrat 221 de astfel de aparate, ceea ce înseamnă că mai sunt de onorat comenzi pentru 96 de aparate. Însă pe baza intenţiilor sau finanţelor companiilor aeriene, este puţin probabil ca 47 din aceste aparate să mai fie livrate. În aceste condiţii, Airbus trebuie să vândă cel puţin 30 de noi avioane A380 pentru a menţine producţia timp de 10 ani. Pentru a echilibra decalajul dintre producţie şi cerere, Airbus intenţionează să
reducă ritmul de producţie al aparatelor A380 până la şase exemplare pe an, începând din 2020, de la 12 aparate în 2018 şi opt exemplare în 2019.
Reducerea ritmului de producţie al avioanelor A380 până la şase exemplare pe an ar ajuta la menţinerea producţiei până în 2028 şi ar oferi Airbus răgazul necesar pentru a găsi noi clienţi.