Ca urmare a detectării unui grup de 9 drone ce se îndrepta către spațiul aerian al Ucrainei, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din Nordul județului Tulcea, fiind transmis, la ora 03.36, mesaj RO-Alert.
Sistemele de supraveghere nu au depistat semnale radar în spațiul aerian național.
Au fost raportate explozii pe malul ucrainean al Dunării, în zonele Izmail si Kilia.
Alerta aeriană a încetat la ora 4.03.
MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
(sursa: Mediafax)



