Este alertă alimentară în România, după ce un important lanţ naţional de magazine a retras de la vânzare un întreg lot de fructe confiate, din cauza suspiciunii că ar fi contaminat cu Salmonella. Reţeaua de supermarketuri atrage atenţia consumatorilor că ar trebui să nu consume produsul, în cazul în care l-au cumpărat deja. Cei care au bonul fiscal pot veni cu produsul în magazin, pentru a-şi primi banii înapoi. Producătorul a comunicat că au fost realizate controale pe toate eşantioanele de materii prime şi au fost controlate şi liniile de producţie, iar rezultatele au ieşit conforme. Nu s-a confirmat prezenta acestei bacterii pe lanţul de producţie, însă se fac investigaţii în continuare. Produsele retrase urmează să fie distruse.
OBSERVATOR TV