Reprezentanții ISU au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre o „autoaprindere”, din cauze necunoscute deocamdată.
270 de persoane au fost evacuate.
În data de 29 august 2025, la ora 15:40, un apel la numărul unic de urgență 112 a semnalat producerea unui incident în localitatea Amara, județul Ialomița, în urma unui foraj de mare adâncime (284 m) realizat de un operator economic contractat de autoritățile locale pentru captarea și stocarea apei potabile.
Forajul a generat un jet de apă, gaze toxice și materiale solide, cu înălțimi de până la 50-60 metri, care a pus în pericol locuințele aflate în apropiere. În urma fenomenului, s-a format și un crater cu o rază de aproximativ 40-50 metri.
Jetul se manifestă intermitent, atingând înălțimi de 20-30 metri și degajă apă, metan, hidrogen sulfurat, amoniac, praf și pământ.
În urmă cu puțin timp, jetul s-a aprins, generând flăcări vizibile în zona de risc, informează IGSU.
Dată fiind situația creată, pentru protejarea populației și limitarea efectelor evenimentului, au fost dispuse următoarele :
• stabilirea unei zone de risc pe o rază de 300 m;
• evacuarea preventivă a 270 de persoane din 144 de case, fără înregistrarea de probleme medicale;
• transmiterea unui mesaj RO-ALERT către populația din localitatea Amara;
• sistarea utilităților (energie electrică, gaze naturale, apă) în zona afectată;
• oprirea traficului rutier și restricționarea accesului persoanelor neautorizate;
• identificarea spațiilor de cazare pentru relocarea temporară a persoanelor evacuate.
Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului acționează echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, sprijinite de specialiști CBRN din cadrul USISU Ciolpani și ISU Călărași, alături de reprezentanți ai furnizorilor de utilități, Gărzii de Mediu, Apelor Române, precum și autorități locale și județene.
Între timp, diametrul craterului format în urma incidentului din orașul Amara, județul Ialomița, s-a mărit de la 25 de metri la 40-50 de metri, în contextul în care măsurătorile efectuate la ora 19:00 arată o scădere a concentrațiilor de substanțe amoniac și gaz metan, dar pericolul de explozie persistă.
Incidentul a avut loc când săpăturile pentru o fântână au lovit o pungă de gaz subterană, din care au țâșnit apă fierbinte și noroi.
În zonă s-au înregistrat degajări de hidrogen sulfurat, perimetrul fiind securizat de autorități.
Primăria Amara a emis un avertisment către locuitorii orașului, cerându-le să nu consume apă din rețeaua publică în urma incidentului produs în apropierea Stației de Tratare a Apei.
Autoritățile continuă să monitorizeze situația și să intervină pentru securizarea zonei, în timp ce locuitorii sunt îndemnați să respecte măsurile de precauție.
(sursa: Mediafax)


