Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a anunţat, joi, că a decis revocarea Consiliului Naţional de Etică.
El a explicat că acest lucru înseamnă pe de-o parte desfiinţarea lui şi, pe de altă parte, ''atribuirea altor sarcini într-un mecanism nou, clar şi de încredere".
"Am analizat, m-am consultat şi vreau să fac următorul anunţ: am decis să revoc Consiliul Naţional de Etică, azi voi semna ordinul în acest sens. Am în vedere crearea în cel mai scurt timp a unui cadru normativ clar, coerent privind doctoratul în România. Mă voi întâlni la sfârşitul acestei săptămâni cu Consiliul Naţional al Rectorilor şi, în cel mai scurt timp, cu Prezidiul Academiei Române şi ulterior voi reveni cu detalii", a spus ministrul, la Palatul Victoria.
Demnitarul a precizat că "în cel mai scurt timp" va exista un cadru legal clar în acest domeniu.
"Revocarea Consiliului Naţional de Etică este legată de recăpătarea încrederii în ce se întâmplă în zona de doctorate în România şi, în cel mai scurt timp, vom avea un cadru legal clar pentru a aplica legea în domeniul acesta. (...) În luna ianuarie vom avea un mecanism întreg, funcţional, integru în ansamblul lui", a adăugat ministrul.
Întrebat dacă în opinia sa mai trebuie să existe un organism care să se ocupe exclusiv de tezele ştiinţifice ale demnitarilor, ministrul Educaţiei a răspuns că nu, întrucât în România nu există două categorii de doctorat.
"Eu cred că este foarte important să creăm cadrul ca deciziile ce se vor lua să fie credibile în baza unui mecanism clar şi respectat. Trebuie să refacem încrederea în sistemul de educaţie din România. Avem experienţă şi expertiză pentru a pune la punct în baza legii, cu clarificări şi modificări acolo unde este cazul, un mecanism (...) în spiritul bunei practici internaţionale", a susţinut Curaj.
În ceea ce priveşte viitorul Consiliului Naţional de Etică, ministrul a arătat că acesta va avea un rol, dar nu se va mai ocupa de analiza tezelor de doctorat.
Întrebat dacă noul mecanism va presupune inclusiv retragerea titlurilor de către universităţi, Adrian Curaj a subliniat "rolul ştiinţific major" al acestora.
"Mi se pare esenţial să înţelegem rolul ştiinţific major şi responsabilitatea pe care o au universităţile. Nu poate fi un alt forum pe lumea asta. Acolo se face cercetare, acolo există legătura directă, personală, necontractuală între doctorand şi conducător, acolo există şcoala doctorală, prezentarea publică, acolo sunt invitaţi cei care fac evaluarea, ca experţi, ca profesori, ca personalităţi, a tezelor. (...) E clar că universitatea are responsabilitatea esenţială în jocul acesta. Cu toate acestea e extrem de important să veghem ca lucrurile să fie corect făcute, iar atunci când apar probleme să putem lua decizii în spiritul legii pe care trebuie să o aplicăm, dar ca să o aplicăm trebuie să fie foarte clară", a subliniat ministrul.
Acesta a mai spus că vor fi puse la dispoziţia universităţilor "mecanisme funcţionale" pentru analizarea tezelor de doctorat.