Ne topim la propriu! Avertizarea cu cod portocaliu s-a extins pentru 32 de judeţe ale ţării şi este valabilă pănă luni. Temperaturile care vor depăşi frecvent 40 de grade Celsius la umbră au determinat măsuri de urgenţă din partea tuturor autorităţilor. De la programul de lucru al instituţiilor pănă la cel de inmormăntări, toate par să se modifice.
Ne topim la propriu! Avertizarea cu cod portocaliu s-a extins pentru 32 de judeţe ale ţării şi este valabilă pănă luni. Temperaturile care vor depăşi frecvent 40 de grade Celsius la umbră au determinat măsuri de urgenţă din partea tuturor autorităţilor. De la programul de lucru al instituţiilor pănă la cel de inmormăntări, toate par să se modifice.
Cea mai mare parte a ţării clocoteşte la temperaturi de peste 40 de grade Celsius la umbră. Şi aşa va mai fierbe pentru cel puţin trei zile. Judeţele Satu-Mare, Arad, Timiş, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani, vestul judeţelor Constanţa şi Tulcea, zonele joase ale judeţelor Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Gorj, Vălcea, Argeş, Dămboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Bucureşti se află in raza avertizării cu cod portocaliu. Măine, autorităţile vor decide dacă este cazul să se anunţe şi cod roşu.
MĂSURI SUPLIMENTARE. Toate farmaciile şi cabinetele medicilor de familie, dotate cu aer condiţionat, au devenit puncte de prim-ajutor pentru populaţie. Nici bisericile sau sediile unor instituţii nu vor face excepţie. De asemenea, majoritatea oraşelor din ţară are cel puţin căte un punct de prim ajutor şi de distribuţie a apei potabile, situat in centru. Serviciile medicale asigurate de ambulanţe au fost suplimentate. In alte oraşe, medicii care se aflau in concediu au fost chemaţi la serviciu pentru ca spitalele să poată asigura asistenţă medicală pacienţilor afectaţi de caniculă.
EFECTE NOCIVE. Autoritatea de Sănătate Publică Bucureşti i-a avertizat pe locuitorii Capitalei să nu consume in aceste zile apă din făntănile proprii, deoarece aceasta are o concentraţie de nitriţi mult peste limita legală. Prefectul Capitalei, Mioara Mantale, le-a cerut primarilor de sector să asigure apă imbuteliată tuturor bucureştenilor care foloseau apă din făntăni.
De asemenea, autorităţile sanitare se aşteaptă ca in această perioadă caniculară să crească numărul cazurilor de hepatită acută virală şi de boli diareice acute.
Temperaturile ridicate au determinat şi creşterea numărului suspiciunilor de meningită virală. Potrivit statisticilor, s-au inregistrat de 1,5 ori mai multe cazuri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit prof. dr Streinu Cercel, simptomele meningitei sunt febră peste 38 de grade şi dureri puternice de cap.
ANGAJATORI. Inspecţia Muncii va intensifica acţiunile de control la angajatori pentru a verifica respectarea prevederilor legale privind protecţia angajaţilor şi a pre-veni imbolnăvirile profesionale determinate de lucrul in condiţii de temperaturi extreme şi efectele negative ale caniculei asupra angajaţilor. In perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorii trebuie să asigure reducerea intensităţii şi a ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus in locuri umbrite şi căte doi-patru litri de apă minerală. Angajatorii care nu pot asigura condiţiile menţionate vor hotări de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor reducerea programului sau eşalonarea zilei de lucru pe două perioade.
Şi poliţiştii care desfăşoară activităţi de ordine publică, in serviciul rutier sau transporturi vor beneficia de măsuri speciale pentru ameliorarea condiţiilor de muncă.
INMORMĂNTĂRI RAPIDE. Căldura nu afectează doar activitatea instituţiilor şi viaţa de zi cu zi. Din cauza caniculei, nici inmormăntările nu mai au loc după obicei.
Preotul secretar al Mitropoliei Banatului, Radu Ioan, a declarat că acestea se fac in funcţie de deciziile luate de administraţia fiecărui cimitir, şi nu după obicei, astfel incăt rudele decedatului să nu mai stea in soare. Preotul Ioan propune, de asemenea, modificarea orarului liturghiilor. In bisericile de mir, aceste servicii religioase incep de obicei la ora 10:00 şi se termină la ora 12:00. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a cerut ieri autorităţilor din teritoriu să trateze cu multă atenţie raportarea datelor privind decesele cauzate de caniculă. "Am văzut informaţii care nu sunt veridice. Sunt cazuri in care, după ce s-au făcut autopsiile, s-a constatat că decesele au fost determinate de alte cauze", a declarat ministrul după reuniunea Comitetului interministerial pentru prevenirea şi reducerea efectelor caniculei. Potrivit lui Nicolăescu, din datele deţinute pănă ieri la prănz nici o persoană nu decedase in cea mai călduroasă zi din cauza temperaturilor ridicate.
Biserici
In judeţul Harghita a fost deschis un punct de prim-ajutor la parterul Palatului Administrativ din Miercurea-Ciuc. De asemenea, prefectul judeţului, Constantin Strujan, a căzut de acord cu proprietarul unui lanţ de magazine din Odorheiu Secuiesc şi din Miercurea-Ciuc să asigure alimentele de bază prin comandă la domiciliu persoanelor aflate in dificultate sau care suferă de afecţiuni cardiace. Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba-Iulia a dispus ca toate bisericile din judeţele Alba şi Mureş să fie deschise de dimineaţa pănă seara tărziu, iar preoţii să asigure apă rece pentru cei care se vor adăposti de căldură.In localităţile Sfăntu Gheorghe, Tărgu Secuiesc şi Intorsura Buzăului, puncte de distribuire a apei plate sau a apei minerale au fost stabilite la sediul primăriilor.
Interdicţii
Circulaţia vehiculelor cu masa de peste 7,5 tone este interzisă, incepănd de astăzi, in toată ţara, inclusiv in localităţi, in intervalul orar 11:00-20:00. Măsura a fost luată pentru a preveni deteriorarea asfaltului. Excepţie vor face transporturile pentru aprovizionarea magazinelor şi spitalelor, pentru servicii poştale, carburanţi, deşeuri, distribuţie a apei şi alimentelor in zonele calamitate, intervenţii de forţă majoră şi transport al maşinilor avariate. Şoferii autovehiculelor grele care se deplasează spre Ungaria trebuie să folosească o rută ocolitoare pentru a trece graniţa la Petea, din cauză că in judeţul Bihor se menţine interdicţia de trecere pentru maşinile de mare tonaj. Ruta ocolitoare este DN1F - Cluj-Napoca - Zalău - Tăşnad - Carei, DN1 - Carei - Satu-Mare - DN19A - Satu-Mare - Petea - Ungaria. (Elena Stan)
Energia
Incălzirea apei Jiului şi scăderea considerabilă a debitului răului ar putea pune in pericol producţia de energie, deoarece apa este folosită la răcirea turbinelor de la cele două termocentrale din Gorj. Soluţia găsită de conducerea Complexului Rovinari ar fi ca reprezentanţii Hidroelectrica să limiteze producţia de energie obţinută la barajele de pe Jiu, pentru a permite creşterea debitului in aval. Potrivit directorului general al Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel, s-a discutat deja cu reprezentanţii Hidroelectrica pentru ca societatea să limiteze producţia de energie obţinută la barajele de pe rău. Acesta susţine că un baraj obţine 5 MW, iar complexul poate produce cu trei grupuri energetice o producţie de cel puţin 700 MW. (Gabriela Mladin)
Corturile de prim-ajutor, prezenţe obişnuite
Bucureştenii pot primi apă sau işi pot verifica tensiunea arterială in punctele de prim-ajutor organizate de Crucea Roşie in Piaţa Obor, lăngă staţia de metrou Titan, la staţia de metrou Eroilor, in ambele staţii de metrou Unirea şi la Parcurile Tineretului şi Piaţa Berceni. Alte locaţii de distribuţie de apă potabilă sunt in magazinele de tip economat din Piaţa Cotroceni, Piaţa Rahova şi Piaţa George Coşbuc, precum şi in clădirile Direcţiei de Impozite şi Taxe din Mihail Kogălniceanu şi din Sebastian. In judeţele Tulcea, Olt şi Vrancea sunt organizate căte 12 locaţii de prim-ajutor şi distribuţie de apă, in Hunedoara sunt 23 de locaţii de distribuţie de apă, in Sălaj nouă, in Bacău cinci, in Ilfov şi Satu-Mare căte patru, in Arad, Brăila, Botoşani, Dolj, Ialomiţa şi Sibiu căte trei asemenea locaţii. In Mehedinţi şi Giurgiu există căte o locaţie. In judeţul Dămboviţa se vor distribui 5 tone de apă potabilă, iar, la nivelul intregii ţări, sute de voluntari impart pliante informative despre protecţia pe timpul caniculei.