x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Unul din ranitii exploziei de la fabrica de paine, din Braşov, a decedat

Unul din ranitii exploziei de la fabrica de paine, din Braşov, a decedat

06 Noi 2015   •   09:24
Unul din ranitii exploziei de la fabrica de paine, din Braşov, a decedat
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Unul dintre cei şase răniţi internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov în urma exploziei produse joi seara la o fabrică de pâine a decedat după miezul nopţii, a precizat  managerul spitalului, dr. Daniela Neculoiu.

"Este vorba despre bărbatul care a căzut în puţ şi care a ajuns la spital în stare gravă. Leziunile în zona capului au fost destul de serioase. S-a încercat tot ce s-a putut. Era pregătit să intre în operaţie, dar a decedat în preanestezie", a declarat managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

Conform lui Neculoiu, ceilalţi cinci răniţi se află în continuare internaţi în spital - doi la terapie intensivă şi trei la secţia de chirurgie plastică. Răniţii de la terapie intensivă au arsuri pe 30% din suprafaţa corpului şi leziuni de căi respiratorii superioare şi sunt stabilizaţi hemodinamic. Ceilalţi trei au arsuri pe mâini şi pe faţă, aproximativ 5-10% din suprafaţa corpului.

"Avem personalul medical suficient şi deocamdată nu se pune problema mutării acestora la alte spitale în afara Braşovului", a subliniat Neculoiu.

Explozia s-a produs joi seara, în jurul orei 20.00, la moara fabricii de pâine şi a fost urmată de un incendiu care a fost stins de echipajele de pompieri ajunse în scurt timp la faţa locului. În incintă, la momentul producerii exploziei, erau 11 persoane. Şase au fost rănite, iar cinci au scăpat nevătămate. La faţa locului au intervenit 12 echipaje SMURDU şi ale Ambulanţei şi tot atâtea maşini cu apă şi spumă.

Bărbatul care a murit în cursul nopţii a căzut de la o înălţime de 15 metri într-un puţ, el fiind scos după aproape două ore de pompieri şi transportat la spital.

O anchetă se află în desfăşurare la fabrica de pâine pentru a stabili cu exactitate cauza exploziei. AGERPRES

×