x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alin Şimota, arestat preventiv pentru 29 de zile

Alin Şimota, arestat preventiv pentru 29 de zile

12 Iun 2013   •   20:24
Alin Şimota, arestat preventiv pentru 29 de zile

Finanţatorul clubului de fotbal Jiul Petroşani, Alin Simota, consilier local, a fost arestat preventiv miercuri seară, pentru 29 de zile printr-o hotărâre a Curţii de Apel Alba Iulia, omul de afaceri fiind, potrivit DIICOT, liderul unei grupări infracţionale organizate deosebit de violentă, specializată în comiterea unor infracţiuni de şantaj, cămătărie, înşelăciune.

Curtea de Apel Alba Iulia a mai dispus arestarea preventivă a încă patru persoane, din care pentru una în lipsă.

Decizia nu este definitivă şi a fost atacată deja cu recurs, competenţa de soluţionare a acestuia revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat purtătorul de cuvânt al instanţei, Cosmin Muntean, conform Agerpres.

×