x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alocațiile copiilor vor crește anual, din 2020, cu rata inflaţiei

Alocațiile copiilor vor crește anual, din 2020, cu rata inflaţiei

15 Oct 2019   •   13:05
Alocațiile copiilor vor crește anual, din 2020, cu rata inflaţiei

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede majorarea alocaţiei pentru copii cu rata inflaţiei, începând din anul 2020.

Iniţiativa legislativă vizează completarea art. 3 alin.(1) din Legea nr.61/1993, în sensul introducerii unei norme privind majorarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie, pentru a menţine cuantumul acesteia la aceeaşi valoare de piaţă.

"Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020", prevede proiectul.

Proiectul a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL şi a fost respins, anterior, de Senat.

Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES

×