x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ambulanţe în misiune, oprite pentru verificări de două echipaje de poliţie

Ambulanţe în misiune, oprite pentru verificări de două echipaje de poliţie

15 Feb 2009   •   00:00

Caz fără precedent în Craiova. Două ambulanţe aflate în misiune au fost oprite sâmbătă noapte, de un filtru al poliţiei, pe motiv că se efectuau verificări. Pentru poliţişti nu a contat că amulanţele făceau parte dintr-un convoi de patru maşini de salvare, care transportau la spital 13 răniţi, arşi în urma unui incendiu.



Degeaba au explicat doctorii că au cazuri grave în maşină. Şi, de parcă primul control nu ar fi fost de ajuns, ambulanţele au fost oprite la 100 de metri distanţă de un alt echipaj de poliţie, care a şi escortat medicii până la spital.

Patru ambulanţe au ajuns sâmbătă noapte în comuna doljeană Valea Stanciului pentru salvarea a 13 răniţi. Oamenii au suferit arsuri grave, după ce soba din casă a explodat. Când s-au întors spre spital, ambulanţele au fost oprite de poliţie, pentru verificarea actelor. Într-una din ambulanţe se afla şi un adolescent de 15 ani, cu arsuri de gradul II pe o suprafaţă mare.

La nici o sută de metri de primul filtru, ambulanţele au fost oprite de un al doilea filtru de poliţie. În cele din urmă, şi acesta a lăsat maşinile să plece, însă oamenii legii i-au escortat pe medici până la spital. Imediat după ce au fost predaţi pacienţii şoferilor de pe ambulanţe şi s-a făcut alcooltestul. Niciunul dintre şoferi nu consumase alcool.

Nicuşor Badea, şef adjunct al IPJ Dolj, a explicat că poliţiştii fuseseră sesizaţi că la Valea Stanciului că o ambulanţă a lovit un autoturism. În sesizare se menţiona faptul că şoferul ar fi sub influenţa alcoolului. Cazul urmează să fie anchetat atât de conducerea Spitalului de Urgenţă Craiova cât şi de poliţie, pentru a se stabili dacă poliţiştii au acţionat corect.
antena3.ro

×
Subiecte în articol: observator