x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Amenzi uriase în urma controalelor ANPC la Dragonul Roșu

Amenzi uriase în urma controalelor ANPC la Dragonul Roșu

26 Noi 2021   •   21:00
Amenzi uriase în urma controalelor ANPC la Dragonul Roșu

Inspectorii pentru protecția consumatorului au dat, în ultima săptămână, 45 amenzi, în valoare de 274.000 lei, în urma unor controale la firmele din complexul en-gros Dragonul Roșu.

„În perioada 17-22.11.2021, s-a desfășurat o amplă acțiune de control conjugată a Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov, CRPC Sud Muntenia Ploiești, CRPC Centru Brașov, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în complexul en-gros Dragonul Roșu”, anunță ANPC.

Potrivit sursei citate, din cei 53 de operatori economici controlați, care activau în diverse domenii comerciale (confecții textile, jucării, cosmetice, produse electrice), până în acest moment s-au finalizat verificările la 28 dintre aceștia.

Comisarii ANPC au aplicat, până în acest moment, 45 amenzi, în valoare de 274.000 lei și 7 avertismente.

„Ca urmare a acestei acțiuni, au fost menținute măsurile speciale, respectiv interzicerea introducerii pe piață a produselor neconforme, suspiciune de a fi contrafăcute, prin sigilarea standurilor, în cazul a 24 operatori economici, 13 dintre aceștia aflându-se deja în cercetări, pe aceeași temă, de către polițiștii de la SICE”, au mai spus cei de la ANPC.

Inspectorii ANPC au constatat mai multe abateri printre care deficiențe de informare a consumatorilor, lipsa afișării certificatului de înregistrare al companiei, lipsa instrucțiunilor de utilizare și întreținere, precum și a informatiilor de siguranță în limba română, de pe etichete, lipsa declarației de conformitate a produselor, lipsa oferirii certificatelor de garanție pentru produse, lipsa afișării prețurilor, lipsa documentelor de proveniență a mărfii comercializate, comercializarea unor jucării notificate pe Sistemul de alertă al UE - RAPEX și comercializarea unor produse potențial periculoase sau contrafăcute.

 

(sursa: Mediafax)

×