x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Andra: "Măruţă nu-mi este rival"

Andra: "Măruţă nu-mi este rival"

de Anca Nicoleanu    |    06 Mai 2010   •   00:00
Andra: "Măruţă nu-mi este rival"

Andra spune că nu va neglija niciodată muzica în favoarea televiziunii.

0-119645-andratv21.jpg● "Singuri cu vedeta", show-ul pe care îl prezinţi la Antena 1, e o nouă aventură a ta în televiziune. Care sunt situaţiile care-i dau cel mai mult bătaie de cap unei dădace?

Este bine zis "aventură", dar în sensul bun, fiindcă nu asta e cariera mea, eu nu voi părăsi niciodată muzica de dragul televiziunii. Cât despre situaţiile cu care se confruntă o dădacă, astea pot fi nenumărate şi foarte diverse. Copiii plâng, se panichează mai uşor când se văd fără părinţi, sunt uneori capricioşi, imposibil de mulţumit. Dacă un copil se urcă pe masă, îl iei în braţe şi-l dai jos, e foarte simplu. Dar dacă plânge că nu-l laşi să se joace cu foarfeca sau că nu-şi găseşte mama sau că vrea să iasă pe stradă în tricou când sunt 8 grade afară, atunci e mult mai greu să-l convingi să înceteze.


● Care vedetă s-a descurcat cel mai bine în postura de babbysitter?

Fiecare s-a descurcat în felul lui. Toţi au avut câte o calitate care se cere în situaţia asta. De obicei însă, cei care au deja copiii lor sunt mai siguri şi mai abili, chiar şi mai răbdători. Ceilalţi tind să se neliniştească mai uşor şi pierd noţiunea timpului câteodată. Dar nu întotdeauna. Gina Pistol, care nu e mămică, e drăguţă şi mămoasă, tare delicată cu copiii, s-a descurcat excepţional în toate situaţiile. Chiar şi Monica Columbeanu e experimentată şi destul de curajoasă - aşa cum a fost şi Buzdugan, şi el tătic în viaţa reală -, dar se vede că-şi creşte copilul cu bona, nu e genul care să stea cu un copil 24 de ore din 24.


● Ai avea curajul să-ţi laşi copilul, când o să-l ai, cu o bonă?

Curaj am. Sper să nu fie cazul prea des să ne lăsăm copilul pe mâna altcuiva, însă, având în vedere că şi eu şi Cătălin avem vieţi foarte aglomerate profesional şi nici unul dintre noi nu-şi permite să stea doi ani acasă, în concediu postnatal, probabil că nu vom avea încotro şi, măcar din când în când, vom angaja babysitter. Nu mi-e frică, vă spun sincer, mă bazez pe intuiţie şi sper să alegem bine persoana care va avea grijă de copilul nostru într-o zi. Dar mai e până atunci, deocamdată nu suntem părinţi. Poate că atunci îmi schimb optica, nu ştiu.


● Tu eşti la Antenă, soţul la Pro TV. Dormi carevasazică în pat cu "duşmanul". Cum convieţuiesc două televiziuni concurente?

Noi nu ne luptăm pe acelaşi segment de audienţă nici ca oră de difuzare, nici ca gen de public. Cătălin are emisiuni seara, mai devreme, şi eu am o emisiune mai către noapte, lunea, la ora 22:00. Programul pe care îl prezint eu se adresează publicului atras de copii şi de viaţa frumoasă de familie, cu amuzamentul şi peripeţiile ei, iar la Cătălin lucrurile se discută mai tranşant şi mai direct, fără tabuuri, chiar dacă şi unul şi celălalt avem vedete invitate în platou. Nu ne considerăm rivali niciodată, nici măcar în glumă. Am mai spus şi-o repet, Cătălin mă ajută mereu cu sfaturi şi încurajări, experienţa lui mă sprijină foarte mult.

×
Subiecte în articol: mass-media