Aproximativ 600 de pompieri, poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne participă voluntar, sâmbătă, la campania de plantare de stejari în memoria celor 335.000 de soldaţi români căzuţi pe câmpul de luptă în Primul război Mondial pentru înfăptuirea României Mari.
Potrivit sursei citate, la cea de-a doua campanie de plantare de arbori, la Mărăşeşti, în Parcul Memoriei Naţionale "Stejarii României - 100 de ani de istorie şi demnitate", 112.500 de puieţi de stejar vor fi plantaţi pe o suprafaţă de 25 de hectare.
Din partea MAI participă la eveniment şi Mihai Chirică, secretar de stat pentru coordonarea Instituţiilor Prefectului.
*** Campania RoMândria - "Stejarii României - 100 de ani de istorie şi demnitate" Parcul Memoriei Naţionale este la a doua ediţie.
La prima campanie de plantare, care a avut loc pe 18 noiembrie 2017, au participat aproximativ 8.000 de voluntari care au plantat, în doar trei ore, 50.000 de puieţi de stejari, pe o suprafaţă de 10 hectare. AGERPRES