Salariaţii din TVR îşi aleg vineri, prin vot, reprezentanţii în Consiliul de Administraţie. Votul este programat între orele 8:00 şi 20:00, iar rezultatele finale vor fi afişate duminică, 19 ianuarie, după soluţionarea eventualelor contestaţii.
Orice salariat al SRTv a putut candida pe baza unei solicitări scrise adresate Biroului Electoral Bucureşti sau Birourilor Electorale Teritoriale din cadrul SRTv, conform Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor reprezentanţilor salariaţilor pentru Consiliul de Administraţie al SRTv, aprobat de Comitetul Director.
Alegerile sunt organizate ca urmare a respingerii de către Parlament a Raportului de activitate al TVR pe 2012 şi a demiterii Consiliului de Administraţie, relatează Agerpres.
Mai multe ONG-uri au criticat decizia Comitetului Director al TVR de a interzice candidatura persoanelor din afara instituţiei şi au cerut Comisiilor de cultură, arte şi mijloace de comunicare în masă din Parlament să verifice legalitatea acesteia.