Soțul rămas în viață beneficiază de pensia de urmaș pe întreaga sa durată de viață, începând cu împlinirea vârstei standard de pensionare, care este în prezent 63 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani.
Dacă respectivul cuplu a fost căsătorit între 10 și 15 ani, pensia de urmaș scade.
Dacă cei doi au fost căsătoriți sub 10 ani, nu se primește pensie de urmaș.
Câți ani de căsătorie trebuie să aibă un cuplu pentru ca unul să ia pensie de urmaș
Soţul supravieţuitor ia pensie de urmaș în următoarele condiții:
- la împlinirea vârstei-standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani. Dacă durata căsătoriei a fost mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus;
- indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul l sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 1 an;
- indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare din activităţi dependente.
Când ajunge la pensie poate opta să rămână cu pensia proprie sau cu jumătate din pensia soțului decedat, scrie newsweek.ro.
Care este cuantumul pensiei de urmaş
Cuantumul pensiei se stabileşte, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
a) pentru un singur urmaş - 50%;
b) pentru 2 urmaşi - 75%;
c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi - 100%
Documentele necesare înscrierii la pensie de urmaş, după caz:
• cerere pentru înscrierea la pensie de urmaş
• actele de stare civilă ale urmaşilor şi reprezentantului legal, după caz, original şi copie;
• decizia medicală asupra capacităţii de muncă (original), după caz;
• decizia de pensie/talonul de plată a pensiei, pentru cazurile în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);
• adeverinţa de studii (elev sau student), în cazul urmaşilor copii în vârstă de peste 16 ani, în original;
• actul doveditor al cauzei decesului, cu excepţia situaţiilor în care susţinătorul decedat avea calitatea de pensionar (copie);
• copie FIAM, pentru decesul cauzat de accident de muncă;
• copie BP2 şi copie certificat medical constatator al decesului, pentru decesul cauzat de boală profesională.