x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANI cere anchetarea a cinci deputaţi care şi-au angajat rude în Parlament

ANI cere anchetarea a cinci deputaţi care şi-au angajat rude în Parlament

19 Sep 2011   •   07:23
ANI cere anchetarea a cinci deputaţi care şi-au angajat rude în Parlament

Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea cercetarii a cinci deputati. Este vorba despre Oana Niculescu Mizil (PSD), Sonia-Maria Draghici (PSD), Mihai Radan (minoritati), Stelica Iacob Strugaru (PDL) si András Levente Mate (UDMR). Potrivit inspectorilor de integritate, politicienii si-ar fi angajat ilegal rudele la birourile parlamentare.

Potrivit unui comunicat al ANI, remis Agerpres, Oana Niculescu Mizil ar fi propus angajarea si ar fi avizat contractul individual de munca privind angajarea mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Stefanescu, incepand cu 29 aprilie 2009, la Biroul Parlamentar detinut in Circumscriptia electorala nr. 42 Bucuresti.

Sonia-Maria Draghici si-ar fi angajat fiul, Doru Vladimir Draghici, in perioada 2 martie 2009 - 1 iulie 2009, respectiv 21 septembrie 2009 - prezent, in Biroul Parlamentar detinut in Circumscriptia electorala nr. 5 Bihor.

De asemenea, deputatul Mihai Radan ar fi propus angajarea si ar fi avizat incheierea contractelor individuale de munca privind angajarea fiului sau, Liubomir Mile Radan, in perioada 2004 - prezent, si ar fi incheiat contractul civil privind angajarea sotiei sale, Elena Radan, in perioada 2006 - 2008, in Biroul Parlamentar - Circumscriptia electorala nr. 11 Caras-Severin.

Deputatul PDL Stelica Iacob Strugaru si-ar fi angajat fiul, Radu Iacob Strugaru, incepand cu data de 1 iunie 2009, in Biroul Parlamentar - Circumscriptia electorala nr. 7 Botosani.

Si deputatul UDMR András-Levente Mate este acuzat ca si-ar fi angajat ilegal sotia, Erzsebet Mate, in perioada 16 martie 2010 - 1 ianuarie 2011, in Biroul Parlamentar - Circumscriptia electorala nr. 13 Cluj.

Inspectorii de integritate au calculat ca beneficiul patrimonial total, obtinut de rudele celor cinci deputati in urma angajarii prin nerespectarea regimului juridic al conflictul de interese, este de 196.332 lei (aproximativ 46.745 euro).

×