x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANI sesizează Curtea de Apel București în cazul unui director ROMATSA, pentru avere nejustificată

ANI sesizează Curtea de Apel București în cazul unui director ROMATSA, pentru avere nejustificată

de Redacția Jurnalul    |    12 Apr 2023   •   09:28
ANI sesizează Curtea de Apel București în cazul unui director ROMATSA, pentru avere nejustificată

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența unei diferențe nejustificate de peste 800.000 de lei între averea dobândită și veniturile realizate de Dragoș Virgil Titea, director la Direcția Juridică și Administrativă din cadrul RA ROMATSA.

ANI a transmis, miercuri, într-un comunicat, că a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 824.898 Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către Dragoș Virgil Titea împreună cu familia, în perioada exercitării funcțiilor publice de secretar de stat și director.

„Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Titea Dragoș Virgil, împreună cu familia, în perioada exercitării funcției publice de secretar de stat”, arată ANI.

ANI a sesizat Parchetul General în cazul directorului Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Caransebeș, județul Caraș Severin, Maria Sauer, cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșirea de către aceasta a infracţiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitatea sa de director al Stațiunii de Cercetare Dezvoltare având un interes personal de natură patrimonială, a semnat înscrisuri referitoare la numirea în funcția de director adjunct științific și a majorării salariale pentru soțul său, secretar științific în cadrul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Caransebeș. ANI menționează că a constatat în luna decembrie 2022 și starea de incompatibilitate în cazul Mariei Sauer, întrucât, în perioada 22 iulie 2019 – 28 iulie 2021, a deținut funcția de director al Stațiunii de Cercetare Dezvoltare și membru în consiliul de administrație iar soțul său a deținut funcția de administrator/asociat la două societăți cu capital privat al căror obiect de activitate este similar cu cel deținut de Stațiunea de Cercetare.

De asemenea, ANI constată conflictul de interese administrativ în cazul Cristinei Magdalena Enișor, coordonator al controlului financiar preventiv propriu din cadrul Direcției Generale Programe Europene Capital Uman, din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Potrivit ANI, în anul 2020, în exercitarea atribuțiilor de serviciu aferente funcției publice de consilier în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristina Magdalena Enișor a acordat viza de control financiar preventiv propriu pentru diverse entități beneficiare și/ sau partenere în cadrul Programului Operațional Capital Uman, societăți de la care fiul persoanei evaluate a obținut în aceeași perioadă venituri în calitate de salariat.

Potrivit comunicatului de presă transmis de ANI, se constată că alți funcționari publici ar fi fost în stare de incompatibilitate.

Este vorba de managerul Spitalului Județean de Urgență Brașov, Călin Pavel Cobelischi, care s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 7 mai 2019, întrucât exercită simultan cu funcția de manager al unității medicale şi funcțiile de medic specialist și medic primar în cadrul unei societăți comerciale ce are ca obiect principal de activitate acordarea de asistență medicală specializată.

Un alt medic ar fi fost în incompatibilitate. Este vorba de Vasile Adrian Mureșan, medic șef secție Chirurgie Vasculară în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu – Mureș. Potrivit ANI, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 septembrie 2018, întrucât exercită simultan cu funcția de medic șef secție Chirurgie Vasculară în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu – Mureș și calitatea de asociat unic și funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale.

În incompatibilitate s-ar afla, începând cu anul 2020, și Ștefan Cristinel Mitroi, șef serviciu la Serviciul Financiar – Contabil, Buget în cadrul Direcției Economice la Primăria Voluntari, jud. Ilfov, întrucât simultan cu funcția publică exercitată în cadrul Primăriei orașului Voluntari a exercitat/exercită mai multe funcții în cadrul unor societăți comerciale de interes local la care Consiliul Local al orașului Voluntari este acționar majoritar.

ANI mai arată că un funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, Bogdan Valentin Maxim, a fost în stare de incompatibilitate în perioada 11 februarie 2020 - 3 februarie 2022, întrucât a exercitat simultan cu funcția publică cu statut special (ofițer de poliție - organ de cercetare al poliției judiciare) în cadrul IPJ Sibiu și funcția de vicepreședinte al Asociației Internaționale a Polițiștilor - Secția Română – Regiunea I Sibiu.

Un fost funcționar public în cadrul Direcției de Asistență Socială Deva, Felicia Țibenschi, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2 martie – 8 mai 2020, potrivit ANI, pentru că, simultan cu deținerea funcției publice de consilier juridic în cadrul Direcției de Asistență Socială Deva, a exercitat și funcția de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Hunedoara.

ANI arată că persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază și că Vasile Adrian Mureșan nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sesizare ANI director ROMATSA