x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANM, despre incendiul de la stația meteo Vlădeasa: Pagubele sunt foarte mari

ANM, despre incendiul de la stația meteo Vlădeasa: Pagubele sunt foarte mari

de Redacția Jurnalul    |    25 Iun 2025   •   08:10
ANM, despre incendiul de la stația meteo Vlădeasa: Pagubele sunt foarte mari
Sursa foto: Meteoplus

Pagubele materiale sunt foarte mari, dar important este că meteorologii sunt în siguranță, susține Administrația Națională de Meteorologie (ANM) după incendiul care a afectat marți seara stația meteorologică și cabana de pe Muntele Vlădeasa.

ANM anunță că „pagubele materiale sunt din păcate foarte mari având în vedere efectele asupra cabanei și anexei. Condițiile meteorologice sub aspectul intensificărilor de vânt din zona au fost un factor favorizant în propagarea și extinderea focului”.

Reprezentanții instituției precizează că important este faptul că meteorologii aflați la stație sunt în siguranță.

Un incendiu a cuprins marți seara cabana și stația meteorologică din Muntele Vlădeasa. La fața locului au intervenit mai mulye chipaje din cadrul ISU Cluj și personalul din cadrul Serviciului Salvamont Vlădeasa.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: statia meteo vladeasa pagube