x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANP: Hayssam ar putea fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, întrucât este judecat şi în alte dosare

ANP: Hayssam ar putea fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, întrucât este judecat şi în alte dosare

19 Iul 2013   •   13:35
ANP: Hayssam ar putea fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, întrucât este judecat şi în alte dosare

Reprezentanţii ANP au spus că Omar Hayssam ar putea fi dus în Penitenciarul Rahova, dar au precizat că până la acest moment nu au primit nicio informare în acest sens. În momentul în care va fi dus în penitenciar, Omar Hayssam va sta 21 de zile la Secţia de carantină a unităţii de detenţie, pentru a fi evaluat şi supus unei investigaţii medicale. Ulterior, Omar Hayssam va fi transferat pe o secţie specială de arestare preventivă.

Potrivit articolului 13 din Legea 275/2006 privind executarea pedepselor, "în secţiile de arestare preventivă din penitenciare pot fi deţinute numai persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă  privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză, precum şi persoanele arestate preventiv aflate în judecată".

După ce va primi decizii definitive în toate dosarele, se va stabili în ce regim îşi va executa Omar Hayssam pedeapsa şi în ce penitenciar. Pentru că acesta are o condamnare de 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea lui Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, ar putea executa pedeapsa în regim de maximă siguranţă.

Potrivit legii, regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiei pe viaţă şi celor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Reprezentanţii ANP au precizat că, după ce va fi condamnat definitiv, Omar Hayssam va fi transferat în penitenciarul din apropierea locului în care domiciliază familia acestuia. În situaţia în care deţinutul este din Bucureşti şi trebuie să execute o pedeapsă în regim de maximă siguranţă, poate fi încarcerat în Penitenciarul Bucureşti Rahova.

×
Subiecte în articol: omar hayssam penitenciarul rahova anp