Administrația Națională a Penitenciarelor (ANO) precizează că, pe parcursul ultimelor două zile, și-au exprimat nemulțumirile deținuți din opt penitenciare, din totalul celor 45 de unități de detenție.
Principalele aspecte semnalate de către deținuți vizează îmbunătățirea condițiilor de detenție. Ei reclamă supraaglomerarea, aspecte legate de participarea la activități lucrative și educative, programul tv, serviciile medicale, micșorarea cuantumului pedepsei cu închisoarea și termenele stabilite de comisia pentru liberare condiționată.
ANP arată, într-un comunicat de presă, care este situația pentru fiecare penitenciar, până miercuri, la ora 11,00.
Penitenciarul Iași — nu există manifestări violente, 480 de deținuți au refuzat hrana.
Penitenciarul Poarta Albă — nu există manifestări violente, 50 de deținuți au refuzat hrana.
Penitenciarul Botoșani — deținuții își exprimă nemulțumirile prin lovirea gratiilor, opt deținuți au escaladat pavilionul unei secții de deținere, 43 de deținuți au refuzat hrana, personalul unității a fost alarmat, a fost solicitat sprijinul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.
Penitenciarul Oradea — nu există manifestări violente, cinci deținuți au refuzat hrana.
Penitenciarul Miercurea Ciuc — nu sunt manifestări violente, 81 de deținuți au refuzat hrana.
Penitenciarul Giurgiu — nu sunt manifestări violente, un deținut a refuzat hrana.
Penitenciarul Vaslui — deținuții protestează verbal, 43 au refuzat hrana, personalul unității a fost alarmat.
Penitenciarul Brăila — nu sunt manifestări violente, nouă deținuți au refuzat hrana.
"Având în vedere implicațiile medicale, accentuate și de perioada caniculară, Administrația Națională a Penitenciarelor își exprimă public îngrijorarea față de protestele exprimate sub forma refuzului de hrană. Subliniem că, la nivelul tuturor unităților, angajații au purtat discuții individuale și colective cu persoanele implicate în această formă de protest și au încercat identificarea unor soluții care să răspundă problemelor semnalate", declară ANP.
Administrația Națională a Penitenciarelor mai susține că respectă dreptul la libertatea de exprimare a deținuților, atâta vreme cât nu sunt puse în pericol viața, sănătatea ori integritatea acestora.
În acest sens, personalul monitorizează îndeaproape situația, fiind în dialog permanent cu deținuții nemulțumiți.
"În situația în care deținuții vor încălca prevederile legale privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, precum și pe cele ale regulamentului de ordine interioară, administrația locului de deținere va acționa gradual pentru restabilirea ordinii. De asemenea, este menținută, în permanență, legătura cu structurile locale ale Ministerului Afacerilor Interne", mai spune ANP.