Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a făcut miercuri o amplă acțiune de control pe litoral. A verificat 45 de operatori economici din stațiunile de la Marea Neagră.
Rezultatul: amenzi în valoare totală de 171.000 de lei și o listă lungă de nereguli care pun în pericol siguranța turiștilor.
Comisarii ANPC, coordonați personal de președintele Cristian Popescu Piedone în cadrul „Comandamentului Litoral 2025", au aplicat 26 de sancțiuni și 40 de avertismente. Din cei 45 de operatori verificați, doar o mică parte a scăpat fără măsuri.
Printre abaterile descoperite se numără vânzarea de produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, lipsa autorizațiilor de funcționare, condiții de igienă dezastruoase cu mochete rupte și pânze de păianjeni pe pereți, echipamente frigorifice murdare și lipsa regulamentelor pentru piscine.
Patru firme au primit cele mai severe sancțiuni - oprirea practicilor comerciale incorecte.
Controalele au vizat o gamă largă de operatori - de la producători de plante ornamentale și clinici stomatologice până la hoteluri, pensiuni, restaurante și magazine.
ANPC a soluționat și 11 reclamații ale consumatorilor și a emis peste 2.600 de ordine de remediere cu termen scurt pentru deficiențele constatate.
(sursa: Mediafax)


