x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Antena 1, TVR şi Realitatea TV, somate public de CNA că au îndemnat la participarea la referendum. TVR, criticată şi pentru un interviu cu CTP

Antena 1, TVR şi Realitatea TV, somate public de CNA că au îndemnat la participarea la referendum. TVR, criticată şi pentru un interviu cu CTP

de Agerpres    |    11 Sep 2012   •   14:00
Antena 1, TVR şi Realitatea TV, somate public de CNA că au îndemnat la participarea la referendum. TVR, criticată şi pentru un interviu cu CTP

Indemnul participarii la referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, difuzat de catre televiziuni pe parcursul campaniei, a starnit, marti, vii dezbateri, in sedinta Consiliului National al Audiovizualului (CNA), care a sanctionat in consecinta cu amenzi, somatii si scrisori de atentionare o serie de posturi.

CNA a luat, marti, in discutie, o serie de rapoarte ale Directiei Monitorizare referitoare la 50 de reclamatii privind reflectarea referendumului in media audiovizuala in perioada 23 - 29 iulie la posturile de televiziune Antena 1, Antena 3, B1 TV, Realitatea TV, Romania TV, TVR 1 si OTV.

Prin votul Consiliului, Antena 3 a fost amendata cu 10.000 de lei, din cauza incalcarii prevederilor Deciziei CNA referitoare la desfasurarea referendumului, prin lipsa impartialitatii si limbajului injurios.

Cu o amenda de 5.000 de lei au fost amendate si posturile B1TV si Romania TV.

Televiziunea Publica a fost sanctionata cu somatie publica din cauza nerealizarii unui echilibru politic Putere-Opozitie, pe parcursul campaniei pro-referendum, si, la propunerea lui Lorand Turos, s-a decis trimiterea TVR a unei scrisori de atentionare din cauza 'implicarii politice', pentru ca a indemnat la participarea la referendum.

De asemenea, cu somatie publica au fost sanctionate posturile Antena 1 si Realitatea TV, din cauza incalcarii, prin modul in care au indemnat la vot, a Codului de reglementare in audiovizual, respectiv a Deciziei CNA referitoare la desfasurarea referendumului.

Discutiile in contradictoriu au inceput cand Ioan Onisei, vicepresedinte CNA si Narcisa Iorga, membru CNA, au semnalat 'implicarea politica' a TVR prin invitarea lui Cristian Tudor Popescu intr-o emisiune de stiri si prin difuzarea de catre postul public de televiziune a unui spot care indemna la participarea la referendum, considerat ca mesaj politic.

Presedintele CNA, Rasvan Popescu, a afirmat ca nu poate fi luata in consideratie o reclamatie privind prezenta jurnalistului Cristian Popescu la o emisiune dedicata referendumului, din cauza ca CNA nu monitorizeaza decat prezenta oamenilor politici la posturile de televiziune si radio.

Potrivit lui Popescu, reglementarile CNA implica opiniile 'Pro' si 'Contra' si nu daca te duci sau nu la vot.

'Referendumul este pe 'Da' si 'Nu', nu pe boicot!', a spus, vizibil enervat, presedintele CNA, afirmand ca egalitatea trebuie sa se manifeste intre 'Da' si 'Nu'.

Opinia lui Rasvan Popescu nu a fost insa impartasita de colegii sai, Ioan Onisei, vicepresedinte CNA si Narcisa Iorga, aceasta din urma afirmand ca, in conditiile in care la emisiunea respectiva a fost invitat un jurnalist, un reprezentant al societatii civile, care indemna la prezenta la vot, trebuia sa fie prezent si un gazetar care impartasea opinia opusa.

Narcisa Iorga a afirmat ca atat campania pro referendum, cat si aceea care indemna la boicot, au fost mesaje politice.

'Eu cred ca participarea la vot este, intotdeauna, un interes national, dar, de aceasta data, indemnul la vot era un mesaj politic', a spus Lorand Turos.

El a subliniat ca situatia data este o exceptie si nu trebuie sanctionata, deoarece se pot crea precedente periculoase.

In opinia lui Gelu Trandafir, membru CNA, 'din moment ce aceasta optiune (n.r. de mobilizare la referendum) a fost asumata ca atare ca fiind politica, situarea unei televiziuni de aceasta parte este politica'.

'Repet, este o situatie atipica. Referendumul s-a organizat pro si contra. Faptul ca pe parcursul campaniei o parte a decis boicotarea referendumului nu inseamna ca putem sanctiona', a spus Popescu, sustinand ca ar fi hilar ca in viitoarea campanie electorala sa fie sanctionat indemnul de a participa la vot.

Christian Mititelu, un alt membru al Consiliului, a spus ca 'pana la urma, indemnul la valabilitatea unui referendum este un indemn firesc', contrazis de Ioan Onisei care a sustinut, din nou, implicarea politica a TVR si a propus sanctionarea cu somatie.

Si Valentin-Alexandru Jucan a afirmat ca a vota este un drept, iar o eventuala decizie a CNA de a sanctiona televiziunile ar afecta dreptul la vot.

Dupa mai bine de doua ore de dezbateri, la sfarsitul sedintei, presedintele CNA a caracterizat insa, drept 'masuri cumpanite si moderate' deciziile adoptate marti de CNA.

×
Subiecte în articol: cna