Antena 3 S.A. a decis să acţioneze în instanţă postul de televiziune B1 TV şi pe directorul acestuia, Sorin Oancea, ca factor decizional principal în cadrul societăţii, pentru prejudicii morale majore. Acuzaţiile sunt de difuzare de informaţii neadevărate, interpretare inexactă a faptelor şi situaţiilor, precum şi acreditarea unor opinii fără suport factual drept fapte.
Postul de televiziune B1 TV a fost notificat anterior în nenumărate rânduri să înceteze faptele de lezare a drepturilor Antena 3 S.A. Aceste aspecte au fost însă ignorate, ba chiar a fost observată o acutizare a poziţionării demersurilor jurnalistice făcute împotriva Antena 3 S.A în zona delictuală.
Ca urmare a prejudiciilor morale majore cauzate prin încălcarea repetată a drepturilor de imagine în cadrul emisiunilor difuzate de postul de televiziune B1 TV, Antena 3 S.A. cere daune de 500.000 de euro.
Delictele civile ale postului B1 TV şi ale jurnaliştilor săi împotriva televiziunilor din trustul Intact au fost sancţionate de-a lungul timpului de instanţele judecătoreşti. În acest sens se pot vedea dosarele 7362/299/2012 şi 31361/299/2012.