„Aici ar trebui făcută o consultare cu medicii. Mi-ați dat o temă foarte bună de gândire, o voi discuta cu comisiile noastre de specialitate. Este o problemă la care chiar am să reflectez și vă vom spune ce decidem. Este o problemă la care, într-adevăr, nu m-am gândit, nu e o decizie pe care să o pot lua eu, e o decizie pe care o putem lua numai în echipă și cu acele comisii ale Colegiului Medicilor care reglementează activitatea pe aceste specialități. Așa cum testăm șoferii, la un moment dat, ceva ar trebui făcut„, a transmis astăzi Președintele Colegiului Medicilor, Cătălina Poiană.
Moartea medicului rezident de la Spitalul Floreasca continuă să a provocat reacții în sistemul medical. După apariția informațiilor potrivit cărora tânărul doctor și-ar fi administrat Fentanil înainte de a fi găsit fără viață în incinta spitalului, Colegiul Medicilor din România analizează o serie de măsuri care vizează sănătatea și siguranța personalului medical.
Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a decedat în urma administrării de fentanil, conform rezultatelor testelor rapide efectuate în cadrul autopsiei de către Institutul Național de Medicină Legală (INML). Tânărul de 32 de ani, aflat în anul cinci de rezidențiat, a fost descoperit sâmbătă fără suflare în toaleta unității medicale.
Surse din anchetă arată că medicul efectuase 14 gărzi în ultimele 3 luni. Colegii suspectează că ar fi utilizat substanța pentru a face față oboselii cronice.
Fentanilul este un analgezic și anestezic utilizat în cazuri severe, cu o potență de până la 100 de ori mai mare decât a morfinei. Ancheta penală este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate cum a intrat medicul în posesia substanței și circumstanțele exacte ale decesului.
(sursa: Mediafax)


