x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Anunţ de ultimă oră pentru şoferi! Punctul de amendă ar putea fi redus

Anunţ de ultimă oră pentru şoferi! Punctul de amendă ar putea fi redus

11 Dec 2018   •   16:06
Anunţ de ultimă oră pentru şoferi! Punctul de amendă ar putea fi redus

Punctul de amendă ar putea fi redus în funcţie de indicele social de referinţă (ISR) şi nu de valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, potrivit unui proiect de act normativ depus la Senat. Punctul de amendă a fost plafonat la 145 lei, prin ordonanţă de guvern. Potrivit actualei legislaţii, un punct de amendă reprezintă 10% din valoarea salariul minim brut pe ţară garantat în plată, iar de la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare salariul minim diferenţiat, 2.350 lei pentru cei cu studii superioare, 2.080 pentru celelalte categorii, astfel că valoarea unui punct de amendă va fi de 208 lei, dacă se va raporta la valoarea minimă sau 235 lei, valoarea maximă.

Inițiatorii acestui proiect de act normativ susțin că acest nou cuantum va crea probleme majore categoriilor sociale defavorizate sau celor precum studenţii și pensionarii.

Valorile minime/maxime vor fi:

  • Clasa I - 416/624 lei
  • Clasa a II-a - 832/1040 lei
  • Clasa a III-a - 1248/1456/1664 lei
  • Clasa a IV-a - 1872/4160 lei
  • Clasa a V-a - 4368/20800 lei

OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Art. 98, alin. (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(2) Un punct de amendă reprezintă valoric 20% din indicele social de referinţă, stabilit prin hotărâre a guvernului” Sursa: telegrafonline

×
Subiecte în articol: soferi punct de amenda redus