x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aplicație pentru verificarea drepturilor de autori

Aplicație pentru verificarea drepturilor de autori

de Diana Scarlat    |    09 Iun 2016   •   14:32
Aplicație pentru verificarea drepturilor de autori

Compozitorii au acces în timp real la conturile lor, pentru a verifica sumele încasate din drepturi de autor. Pentru a facilita accesul la date, Asociaţia pentru drepturi de autor a compozitorilor UCMR-ADA a lansat o aplicaţie web destinată titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale.


Aplicaţia va facilita transparentizarea şi debirocratizarea, sistemul păstrând confidenţialitatea datelor. Investiția făcută de UCMR-ADA este concepută pentru a veni în sprijinul compozitorilor pe care organizmul îi reprezintă. Sistemul electronic permite transmiterea perfectă şi coerentă a datelor, în timp real, pentru toți beneficiarii drepturilor de autor. "Mulţi dintre autori nici nu ştiu că le-au fost cântate lucrările, nu sunt la curent cu asta şi pot să intre în posesia datelor cu privire la propriile lucrări şi astfel să identificăm anumite lucrări. Sperăm ca într-un timp istoric determinat şi cât mai scurt, toţi cei 9.000 de membri ai uniunii să poată avea acces la contul personal", a explicat preşedintele UCMR-ADA, Adrian Iorgulescu, precizând că primii 600 de posibili "accesanţi" deja şi-au arătat interesul pentru acest sistem de gestionare a datelor şi l-au accesat. Conform estimărilor reprezentanților UCMR-ADA, până la sfârşitul anului ar urma să se depăşească 1.000 de beneficiari ai sistemului.

Portalul este structurat în şase secţiuni: declaraţii de opere muzicale proprii, repartiţiile COSIS, fişa beneficiarului unde se vor găsi sumele brute repartizate, reţineri legale şi statutare, sumele nete date în plată, acces la bazele de date de Opere Muzicale Neidentificate şi playlist-urile declarate de utilizatori ce vor intra în repartizare în format PDF, acces la repertoriul propriu UCMR-ADA şi documente cu caracter general. Aplicaţia web a fost gândită pentru ca titularii de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale să poată comunica online declaraţiile operelor muzicale nou create, având obligaţia de a le depune şi pe hârtie în original semnate olograf, în termen de 3 luni, la registratura UCMR-ADA sau prin poştă. Vor fi disponibile și informaţii cu privire la fişele anuale cu sumele repartizate lunar ale fiecărui beneficiar şi după caz la adeverinţele anuale de venit. Aplicaţia va permite titularilor de drepturi de autor să consulte informaţii generale, datele de contact şi datele bancare înregistrate la UCMR-ADA, situaţii financiare, anunţuri privind întâlniri periodice şi data, ora şi locaţia adunărilor generale, hotărârile UCMR-ADA şi altele. Membrii vor putea accesa această aplicaţie online la adresa https://membri.ucmr-ada.ro pe baza unui user name şi a unei parole, securitatea şi confidenţialitatea datelor fiind asigurată de un certificat digital SSL.

 

×