x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproape jumătate din cazurile de COVID-19 din ultima săptămână, în București și alte 4 județe

Aproape jumătate din cazurile de COVID-19 din ultima săptămână, în București și alte 4 județe

07 Iul 2021   •   13:26
Aproape jumătate din cazurile de COVID-19 din ultima săptămână, în București și alte 4 județe

Aproape jumătate din cazuri de COVID-19 diagnosticate în ultima săptămână au fost în București, Prahova, Cluj, Iași și Timiș, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).

În săptămâna 28 iunie – 4 iulie 2021, 48.2% din totalul cazurilor s-au înregistrat în București, Prahova, Cluj, Iași și Timiș.

Trei din patru decese, respectiv 75% din total, au fost înregistrate in Prahova, Bacău, Dolj, Mureș și Sibiu.

94,7% dintre cei dececați aveau comorbidități, iar 86,1% aveau peste 60 de ani. Dintre românii care au decedat ca urmare a COVID-19, 57,7% erau bărbați.

×