Preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor, a declarat, luni, că Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni a fost oprit de la slujirea celor sfinte pe durata cercetărilor.
Asta înseamnă că Părintele Calistrat nu mai poate sluji, însă el poate sta de vorbă cu credincioșii. Pe durata în care este oprit de la slujire, însă, preotul nu îi mai poate spovedi pe credincioși. De asemenea, el poate participa la Sfânta Liturghie, dar nu ca preot slujitor.
„În luarea unei decizii finale se va lua în calcul și rezultatul plângerii depuse la Poliție de persoana implicată în incident. O astfel de situație produce, desigur, multă durere și întristare; ea devine prilej de sminteală și de judecată. Perioada de post care începe mâine este, pentru toți credincioșii ortodocși, și un timp al pocăinței, al cercetării conștiinței, al mărturisirii păcatelor proprii. Nădăjduim să fie timp cu folos, care să aducă mângâiere celor răniți și pace inimilor tulburate”, a spus preotul Sturzu.
Părintele Calistrat (Constantin) Chifan este absolvent al Facultății de Teologiei Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, promoția 2014. A urmat apoi cursuri de master, absolvite în 2016.
Preotul Calistrat a apărut într-o filmare în care lovea o femeie în curtea bisericii, de față cu mai mulți enoriași.
Incident la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași pic.twitter.com/dCHsGxSkkJ
— Jurnalul (@JurnalulN) November 10, 2022Citește pe Antena3.roUn criminal din SUA s-a supărat că autoritățile au decis să-l execute chiar de ziua lui. Pentru ultima masă a comandat un festin
(sursa: Mediafax)