x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cu Facebook, pe Facebook călcând... Părintele Arsenie Boca dă SHARE unui clip video al lui Corneliu Vadim Tudor

Cu Facebook, pe Facebook călcând... Părintele Arsenie Boca dă SHARE unui clip video al lui Corneliu Vadim Tudor

de Cristi Severin    |    23 Oct 2014   •   23:24
Cu Facebook, pe Facebook călcând... Părintele Arsenie Boca dă SHARE unui clip video al lui Corneliu Vadim Tudor

Că o luăm razna, pe zi ce trece mai mult, nu mai e de mult o mirare, ci o minune că ne trebuie atât de mult pentru a face lucrul ăsta de tot, mai ales când nebunia vine buzna peste tine, prin orice fereastră, chiar și prin cele virtuale.

Părintele Arsenie Boca a dus o viaţă virtuoasă, plină de suferinţe şi nedreptate pe acest pământ, dar de care nu s-a plâns niciodată. Părinte duhovnicesc, Arsenie Boca a catalizat ăn jurul său trăirea și întărirea credinței poporului în vremuri în care eram nevoiți să înghițim pe nemestecate, de cât mai multe ori pe zi, materialism științific, în forma sa cea mai pură, marxist-leninistă.

Cu stupoare, cei 427.035 de asociați ai contului de Facebook intitulat Părintele Arsenie Boca au aflat din Timeline-ul lor că cel plecat la odihna veșnică imprastie lumii printr-un SHARE un videoclip al lui Corneliu Vadmi Tudor, lucru demonstrat de imaginea de mai jos.

E mai puțin important că Părintelui Arsenie Boca îi este asociat un cont de Artist, deși și acest aspect este unul de discutat, ceea ce este mult mai important este faptul că persoana care se află la administrarea acestuia se manifestă public cu un cretinism de cote ce rar pot fi întâlnite, implicând imaginea acestui adevărat sfânt al românilor în mocirla politică a vremurilor noastre. 
Jurnalul Național solicită Facebook închiderea acestui cont, cât mai curând posibil, pentru a evita asocieri viitoare ale Părintelui Arsenie Boca cu promovări de același prost gust, perfect posibile.


×