Toate cele nouă spitale de urgenţă din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov asigură, prin liniile de gardă, asistenţa medicală în perioada sărbătorii Crăciunului, iar Direcţia de Sănătate Publică va avea un serviciu permanent, informează Mediafax.
În perioada mini-vacanţei de Crăciun vor asigura permanent asistenţa medicală Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar, Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon", Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Ioan", Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", Spitalul de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Marie Curie".
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov va avea program normal de lucru, solicitările populaţiei fiind preluate la numărul unic de urgenţă 112. În această perioadă, Serviciul de Ambulanţă va asigura şi eliberarea de certificate constatatoare de deces.
Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti va asigura un serviciu de gardă permanent la sediul din strada Spiru Haret nr. 14, din sectorul 1.
În toată perioada sărbătorilor de iarnă, la Ministerul Sănătăţii va funcţiona centrul operativ, unde pot fi înregistrate toate sesizările din teritoriu, iar permanenţa pentru intervenţii în caz de necesitate va fi asigurată de secretarii de stat Raed Arafat şi Adrian Pană.