În timp ce taie pensii şi ajutoare sociale, Guvernul redirecţionează banii pentru asistenţă socială pe o filieră
aducătoare de voturi: biserica.
Deputaţii au adoptat ieri un proiect de lege privind parteneriatul stat-biserică, menit să asigure finanţarea
unor programe de asistenţă socială prin intermediul bisericii. Proiectul, iniţiat de 90 de senatori şI deputaţI ai PDL, a parcurs toate etapele legislative, urmând să fie trimis la promulgare, ieri fiind adoptat de Camera Deputaţilor cu 254 de voturi pentru, şapte împotrivă şI cinci abţineri. Legea prevede finanţarea din fonduri publice a programelor iniţiate de culte pentru dezvoltarea şi derularea de servicii sociale şi acţiuni caritabile, proiectele fiind finanţate de Ministerul Muncii şI Protecţiei Sociale. Iniţiatorii au declarat că proiectul lor are în vedere sporirea rolului bisericii în depistarea persoanelor care au nevoie de asistenţă socială, dar şI în ajutorarea celor care au mijloace de subzistenţă dar nu au sprijin psihologic, precum copiii ai căror părinţI sunt plecaţI în străinătate.
Legea le dă dreptul tuturor cultelor de a derula astfel de proiect şI interzice atragere la vreun cult al beneficiarilor de servicii, sub sancţiunea încetării finanţării. Finaţarea proiectelor vor fi finanţate de stat în proporţie de 80%, biserica find obligată să asigure restul de 20%, fie din fonduri proprii, fie din sponsorizări, fie din fonduri europene. Activităţile finaţate din fondurile Ministerului Muncii vor fi supuse controlului Curţii de Conturi.