x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenție șoferi: A apărut o nouă metodă de înșelătorie

Atenție șoferi: A apărut o nouă metodă de înșelătorie

16 Aug 2019   •   12:24
Atenție șoferi: A apărut o nouă metodă de înșelătorie

În ultima perioadă pe pe străzile și bulevardele din Capitală a  apărut un nou tip de înșelătorie. Este vorba de falsa amendă pentru parcare.

Sub aparența unui proces-verbal de contravenție, șoferii sunt înștiințați că trebuie să plătească o amendă de 3.000 de lei într-un cont.

În lipsa locurilor de parcare, șoferii care au parcat neregulamentar pe una din cele mai aglomerate artere din Capitală, Bulevardul Dimitrie Pompeiu din Capitală, s-au trezit cu așa zise amenzi în geam, relatează romaniatv.net. Acestea seamănă cu cele legale, poartă însemnele Primăriei de sector, dar au și un cont unde „contravenienții” trebuie să plătească o amendă de 3.000 de lei. Polițiștii recomandă ca în cazul primirii unei asemenea înștiințări, sub nici o formă nu trebuie făcută plata, ci contactată Poliția Locală a primăriei de sector sau cea mai apropiată unitate a poliției naționale. 

Antena3

×
Subiecte în articol: soferi amendă falsa parcare