x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenționare MAE: Norvegia prelungește perioada de efectuare a controalelor la frontierele de stat

Atenționare MAE: Norvegia prelungește perioada de efectuare a controalelor la frontierele de stat

18 Mai 2022   •   11:15
Atenționare MAE: Norvegia prelungește perioada de efectuare a controalelor la frontierele de stat

MAE informează românii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Norvegia că autoritățile norvegiene au prelungit, până pe 11 noiembrie 2022, controalele din porturile de conexiune cu feribotul din unele puncte de frontieră.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Norvegia cu privire la decizia autorităților norvegiene de a prelungi, până la data de 11 noiembrie 2022, a controalelor din porturile de conexiune cu feribotul din punctele de frontieră cu Danemarca și Suedia, precum și cu Germania.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români să se asigure că dețin în permanență asupra lor, pe timpul călătoriei spre și dinspre Norvegia, un act de identitate valabil (pașaport sau carte de identitate națională).

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Norvegiei: +472256237; +4722446951; +4722556832; +4722558227, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Ambasadei României la Oslo: +4799153137.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mae