x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Au motiv de bucurie? Magistraţii aniversează un secol de activitate!

Au motiv de bucurie? Magistraţii aniversează un secol de activitate!

27 Mai 2009   •   00:00

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) aniversează 100 de ani de la înfiinţare, ceremonia de sărbătorire a centenarului având loc, miercuri, la Palatul Parlamentului.



Evenimentul marchează totodată şi deschiderea Adunării Generale a Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare (RECJ), CSM fiind gazda celei de-a VII-a ediţii.

Preşedintele CSM, judecătorul Virgil Andreieş, îi va avea ca invitaţi la această ceremonie pe primul-ministru Emil Boc, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Nicolae Popa, preşedintele Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare, John Thomas, ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Cătălin Predoiu, şi pe procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi.

Datele statistice relevă faptul că, din punct de vedere istoric, Consiliul Superior al Magistraturii din România este al treilea ca vechime din Europa.

În Franţa, deşi menţionat pentru prima dată în Legea din 31 august 1883 cu privire la organizarea judiciară, abia în 1946 Constituţia celei de a patra Republici a pus bazele unui Consiliu Superior al Magistraturii, ca organ constituţional autonom.

În Italia, prin Legea nr. 511/1907 (Legea Orlando) s-a creat un Înalt Consiliu Judiciar, care avea un rol consultativ şi funcţiona pe lângă Ministerul Justiţiei. Prin Legea nr. 195/1958 s-a creat un nou Înalt Consiliu Judiciar în Republica Italiană, care a funcţionat în perioada 18 iulie 1959 - 28 octombrie 1963.

Cea de-a VII-a ediţie a Adunării Generale a Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare are loc la Bucureşti, în perioada 27-29 mai, şi are ca temă "Transparenţa şi accesul la justiţie".

Potrivit CSM, tema conferinţei a fost aleasă în considerarea faptului că echilibrul între transparenţa activităţilor judiciare şi accesul la justiţie reprezintă o problemă de actualitate pentru multe ţări din spaţiul european.

CSM a invitat la acest eveniment delegaţii din partea tuturor celor 18 consilii care au statut de membru al reţelei, 12 delegaţii din partea consiliilor sau ministerelor de Justiţie cu statut de observator, precum şi reprezentanţi ai Parlamentului European, Comisiei Europene, Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, Reţelei Europene de Formare Profesională în domeniul judiciar, Reţelei Europene a preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie etc.

Consiliul Superior al Magistraturii din România este membru al Reţelei Europene a Consiliilor Judiciare de la 1 ianuarie 2007.

Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare a fost constituită în mod oficial la Roma, la 20 mai 2004, când a fost adoptată şi Carta RECJ, şi are ca obiectiv menţinerea şi dezvoltarea Uniunii Europene ca zonă de libertate, securitate şi justiţie.

×