x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator AUDIENŢE TV LUNI SEARĂ/Sinteza Zilei, preferata românilor

AUDIENŢE TV LUNI SEARĂ/Sinteza Zilei, preferata românilor

14 Ian 2009   •   00:00

Ediţia specială a emisiunii "Sinteza zilei", cu Mihai Gâdea, de luni, 12 ianuarie 2009, i-a avut invitaţi pe Florin Piersic şi pe fiul acestuia.



Actorul a răspuns acuzaţiilor aduse de Cotidianul privind colaborarea sa cu Securitatea, afirmând că: "Nu am dus nici o scrisoare şi am să vă spun limpede de ce nu ştiu nimic de această scrisoare, nu am auzit nici pe părinţii mei să pomenească ceva de acest domn Tomescu". Marius Tucă, cel care de altfel i-a acordat drept la replică lui Piersic în Jurnalul Naţional, a intervenit telefonic pentru a-şi exprima dezaprobarea faţă de lipsa de profesionalism a lui Răzvan Mihai
Vintilescu, autorul articolului, care a făcut acuzaţii grave în lipsa oricăror dovezi.  Interesul publicului pentru acest subiect a fost reflectat atât de numărul mare de mesaje primite pe site-ul www.antena3.ro şi forumul emisiunii "Sinteza Zilei", cât şi de audienţe. Astfel, ratingul mediu înregistrat de Antena 3 între orele 22:00-23:00 a fost de 4,8% şi 11,5% cota de piaţă, cu 2,3 puncte mai mult decât programele Realitatea TV, care au obţinut pe acelaşi interval orar o cotă de piaţă de 5,9%. Antena 3 îşi confirmă încă o dată statutul de lider al televiziunilor de ştiri în prime-time (20:00-24:00).

×
Subiecte în articol: observator