x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aurescu și Kuleba, discuții despre războiul din Ucraina și sprijinul acordat de România

Aurescu și Kuleba, discuții despre războiul din Ucraina și sprijinul acordat de România

de Alexandru Dănciulescu    |    30 Noi 2022   •   10:51
Aurescu și Kuleba, discuții despre războiul din Ucraina și sprijinul acordat de România
Sursa foto: Hepta

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut o întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, aflat în vizită la București, pentru a participa la Reuniunea miniștrilor afacerilor externe din NATO, iar cei doi au discutat despre situația infrastructurii critice din Ucraina.

Bogdan Aurescu a reiterat în discuția cu Dmytro Kuleba, de marți, sprijinul ferm al României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei, precum și solidaritatea cu lupta poporului și a armatei ucrainene în războiul de agresiune declanșat de către Federația Rusă.

Cei doi miniștri au discutat despre situația infrastructurii critice din Ucraina, în special a celei energetice, cu consecințe grave, ample, resimțite de populația civilă, România depunând eforturi să susțină Ucraina pe acest palier strategic.

Ministrul Bogdan Aurescu a asigurat că România va continua pe linia numeroaselor măsuri adoptate în plan național pentru a veni în sprijinul Ucrainei și al refugiaților ucraineni, pe palierele politic, diplomatic, umanitar, economic, financiar, în sfera dreptului internațional, precum și în plan sectorial.

De asemenea, șeful diplomației române a reconfirmat angajamentul pentru implicarea României, alături de partenerii occidentali, în susținerea efortului de reconstrucție a Ucrainei.

Ministrul Bogdan Aurescu a evocat și lansarea Trilateralei România - Republica Moldova - Ucraina, la nivel de miniștri de externe, cu participarea miniștrilor energiei și a reprezentanților companiilor energetice, în septembrie la Odessa. Cei doi oficiali au agreat organizarea unei noi astfel de întâlniri trilaterale în viitorul apropiat.

De asemenea, ministrul Aurescu a amintit deschiderea oficială a punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus-Krasnoilsk, la 10 noiembrie, în prezența prim-miniștrilor României, Nicolae-Ionel Ciucă, și Ucrainei, Denys Shmyhal. A subliniat importanța deosebită pe care o prezintă pentru partea română îmbunătățirea conectivității și racordarea cât mai strânsă a comunităților ce trăiesc de o parte și de alta a frontierei comune, cu efecte benefice în plan social și economic.

Totodată, șeful diplomației române a evocat recenta adoptare de către Parlamentul României, la 23 noiembrie, a Declarației de condamnare a Holodomorului - crimă deliberată de înfometare comisă împotriva poporului ucrainean și a umanității, în perioada 1932-1933.

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, încă o dată, sprijinul solid al României pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei și a amintit abordarea de principiu a țării noastre privind consolidarea „politicii ușilor deschise” a NATO.

Nu în ultimul rând, ministrul Aurescu a reamintit solicitarea repetată a părții române ca partea ucraineană să recunoască inexistența așa-zisei „limbi moldovenești".

Ministrul de Externe al Ucrainei a mulțumit ministrului Bogdan Aurescu pentru găzduirea ministerialei NATO la București, la care a fost invitată și Ucraina să participe, precum și pentru solidaritatea și sprijinul constant acordat de autoritățile române poporului ucrainean, exprimându-și deschiderea pentru aprofundarea cooperării în spiritul bunei vecinătăți și a apropierii ireversibile a Ucrainei de valorile europene.

×
Subiecte în articol: Bogdan Aurescu Dmitro Kuleba