"TPBI a dispus ca, începând de luni, 13.03.2023, pe sensul de ieşire din oraş, autobuzele de pe 15 linii de transport în comun să circule pe carosabil pe Şoseaua Colentina, în zona intersecţiei cu Strada Doamna Ghica, şi nu pe linia de tramvai ca până acum, pentru a permite efectuarea unor lucrări la noul pasaj", precizează sursa citată printr-un comunicat
Este vorba despre autobuzele liniilor 182, 282, 382, 409, 409B, 411, 412, 413, 417, 467, 468, 621, 667, N103 şi N108.
Linia 182 va funcţiona, pe sensul spre terminalul "Institutul Oncologic", de la intersecţia Strada Teiul Doamnei/ Şoseaua Colentina, pe carosabil pe Şoseaua Colentina până la intersecţia cu Şoseaua Fundeni, apoi traseul actual.
Liniile 282, 382, 409, 409B, 411, 412, 413, 417, 467 şi 468 vor funcţiona, pe sensul spre ieşirea din Bucureşti, de la intersecţia Şoseaua Colentina/ Strada Teiul Doamnei, pe carosabil pe Şoseaua Colentina până la intersecţia cu Strada Maior Vasile Băcilă, apoi pe traseul actual.
Linia 667 va funcţiona, pe sensul spre terminalul "Spitalul Fundeni", de la intersecţia Şoseaua Colentina/ Strada Teiul Doamnei, pe carosabil pe Şoseaua Colentina până la intersecţia cu Strada Sportului, apoi traseul actual.
Linia N103 va funcţiona, pe sensul spre terminalul "Institutul Oncologic", de la intersecţia Strada Teiul Doamnei/ Şoseaua Colentina, pe carosabil pe Şoseaua Colentina până la intersecţia cu Şoseaua Fundeni, apoi traseul actual.
Linia N108 va reveni pe carosabil, pe sensul spre ieşirea din Bucureşti, de la intersecţia Şoseaua Colentina/ Strada Teiul Doamnei până la terminalul "Pasaj Colentina".
Pe sensurile opuse, liniile vor funcţiona pe aceleaşi trasee ca şi în prezent.
Pe traseul modificat, autobuzele liniilor 182, 282, 382, 621, 667, N103 şi N108 vor opri în staţiile Suveica şi Doamna Ghica situate la trotuar, iar vehiculele liniei 621 vor opri la trotuar şi la staţia Cremeniţa.
La rândul lor, autobuzele liniilor 409, 409B, 411, 412, 413, 417, 467 şi 468 vor opri la trotuar în staţia Doamna Ghica.