Îngrijorare maximă în lumea justiţiei din cauza efectelor pe care le-ar putea avea asupra sistemului judiciar măsurile de austeritate dispuse de Guvern.
Mare adunare mare va avea loc vineri, 28 mai 2010, în aula Institutului Naţional al Magistraturii, unde membri ai Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), aleşi sau de drept - judecătoarea Lidia Bărbulescu, preşedinte delegat al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Laura Codruţa Kovesi, procuror general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi Cătălin Marian Predoiu, ministrul Justiţiei, se vor întâlni cu reprezentanţii curţilor de apel, ai tribunalelor şi ai parchetelor de pe lângă aceste instanţe. Totodată, la întâlnirea care va începe la ora 10:30 vor participa şi reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor.
"Reprezentanţii sistemului judiciar românesc doresc să identifice vulnerabilităţile sistemului judiciar în contextul crizei economico-financiare actuale, modul în care aceasta afectează funcţionarea justiţiei şi să propună soluţii concrete şi viabile pentru surmontarea acestei situaţii", ne-a informat Biroul de presă al CSM. "Consiliul a apreciat că este oportună exprimarea unui punct de vedere unitar al autorităţii judecătoreşti în întâlnirile cu celelalte autorităţi cu privire la măsurile adoptate la nivel naţional", se mai arată în comunicatul CSM.
Printre problemele care vor fi discutate la această adunare generală se numără: reducerea cu 20% a fondului de salarizare; adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar; posibilitatea identificării unor eventuale măsuri de compensare a sumelor datorate de stat cu reducerile salariale ce urmează a fi impuse sau cu impozitele şi celelalte contribuţii pe care magistraţii le plătesc; problema pensionărilor precum şi orice alte aspecte semnalate de participanţi.
Capii justiţiei au anunţat că vor fi anunţate concluziile autorităţii judecătoreşti prin declaraţii de presă.