x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autoritatea Națională pentru Turism: Litoralul mizează pe tineri, Bucovina, Maramureș și Transilvania, pe tradiții și pe mese îmbelșugate

Autoritatea Națională pentru Turism: Litoralul mizează pe tineri, Bucovina, Maramureș și Transilvania, pe tradiții și pe mese îmbelșugate

30 Apr 2016   •   17:40
Autoritatea Națională pentru Turism: Litoralul mizează pe tineri, Bucovina, Maramureș și Transilvania, pe tradiții și pe mese îmbelșugate

Deschiderea sezonului estival, pe 1 mai, vine cu o serie de evenimente pentru toate gusturile, însă cei care iau cu asalt litoralul sunt tinerii, ei fiind principalii oaspeţi ai hotelierilor în acest an, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Turism, remis AGERPRES. 

"Până în prezent, staţiunea Mamaia se bucură de rezervări de peste 80%, iar cifrele sunt în creştere. Hotelierii au venit cu oferte atractive pentru sejururile de 3-4 nopţi, precum şi cu diverse facilităţi incluse în preţ (acces gratuit la spa, sală de fitness, piscină, jacuzzi) sau masa festivă de Paşte", spun reprezentanţii ANT. 

Vama Veche atrage un număr tot mai mare de turişti, rezervările depăşind pragul de 90%. Fie că preferă distracţia, petrecerile din cluburi, concertele sau relaxarea, plimbările pe malul mării sau pur şi simplu doresc să participe la slujba de Înviere care se va desfăşura pe plajele din mai multe staţiuni, turiştii sunt aşteptaţi în număr mare pe litoral în locaţii accesibile tuturor buzunarelor, de la cort şi până la hoteluri de 5 stele. 

Iubitorii de natură "în stare pură", au ales Delta Dunării unde pot face excursii la pădurea Letea, cea mai nordică pădure subtropicală din lume, dar şi la cele mai frumoase canale şi lacuri unde vor întâlni pelicani, egrete, lebede. 

Turiştii care au ales să petreacă sărbătorile Pascale în structurile de primire turistice din localităţile rurale din Bucovina (o destinaţie recunoscută pentru turismul cultural-ecumenic), vor participa la evenimentele din localitate, descoperind tradiţiile şi obiceiurile locului, dar şi gastronomia locală. Nu este singurul motiv pentru care turiştii vor alege Bucovina ca destinaţie, în oferta turistică a zonei fiind cuprinse mai multe tipuri de turism care pot fi practicate în această perioadă - turismul religios, agroturismul, turismul de aventură (rafting, căţărări montane), turismul în natură, turismul balnear. 

Consiliul judeţean Suceava, în colaborare cu instituţiile de cultură şi agenţii economici au pregătit un program al sărbătorilor care cuprinde activităţi diverse, numit ,,Paştele în Bucovina'. 

În judeţul Suceava, gradul de ocupare în structurile de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie, situate în localităţile turistice a depăşit 80%. 

Turiştii care au ales Maramureşul sunt iubitori de tradiţii, obiceiuri, cultură, natură, folclor şi gastronomie locală tradiţională. În această perioadă, pe lângă ritualurile Pascale, în zonă au loc evenimente care promovează tradiţiile specifice perioadei, precum ,,Udătoriu din Şurdeşti', din a doua zi de Paşte. În judeţul Maramureş gradul de ocupare în structurile de primire turistice depăşeşte 80%. 

"Tradiţia întregeşte oferta turistică a Văii Sebeşului, cu un potenţial turistic uriaş în care obiceiurile pastorale sunt reprezentative. Accesul facil în zonă, pe şoseaua Transalpina, precum şi obiectivele turistice întâlnite sunt de importanţă vitală în turismul montan românesc - barajele de la Tău şi Oaşa, Valea Frumoasei, Mănăstirea Fetiţa, staţiunile Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului, domeniu schiabil Curmătura Şurianului, cabana şi iezerul Şurianu, Vârful lui Pătru", apreciază ANT. 

La pensiunile din zonele Agapia şi Văratec, spre deosebire de anii trecuţi, gradul de ocupare a crescut, ajungând în unele cazuri, la 100%, excepţie făcând pensiunile care nu au făcut o promovare activă. Ca produs turistic, zona se bazează, spun reprezentanţii ANT, pe turismul rural, în natură, religios, cultural şi, bineînţeles, de Paşte, pe cel gastronomic. Majoritatea tipurilor de pachete turistice solicitate au fost de 3 nopţi, cu toate mesele incluse, dar au mai fost solicitate şi pachete de 2 şi 4 nopţi, de asemenea cu pensiune completă. 

 

Sursa: AGERPRES

×