Statul român a cheltuit în ultimii cinci ani 2,7 miliarde de lei pentru construcţia unei autostrăzi care are în prezent doar 42 de kilometri, dintre care doar 18 asfaltaţi. Dar tot statul român plăteşte şi pentru repararea drumurilor judeţene şi regionale, care sunt distruse sistematic de compania Bechtel, care ar trebui să realizeze proiectul Autostrada Transilvania. Distrugeri pentru care compania nu recunoaşte că ar trebui să plătească ceva.
La Savadisla, judeţul Cluj, comună apropiată de tronsonul 2B al viitoarei Autostrăzi Transilvania, drumurile, dar şi casele sunt măcinate zilnic de basculantele grele care ţin de Bechtel sau de firmele angajate de aceasta.TONAJ DEPĂŞIT
Chemată la faţa locului, Administraţia Naţională a Drumurilor a concluzionat că maşinile sunt peste tonaj, spune primarul localităţii, Tamaş Andrei. "Pentru a-i convinge pe şoferi au fost aduse cântare în fiecare lună, de două, trei ori", spune el. "Drumul regional nu era unul exagerat de bun, dar nu era nici aşa de rău cum e acum", potrivit domniei sale.
El susţine că 40-50 de locuitori ai comunei au depus plângeri împotriva şoferilor Bechtel, pentru că îşi văd casele zdruncinate din cauza depăşirii de tonaj, dar fără rezultate. Sesizări sunt împotriva prafului şi vitezei maşinilor de mare tonaj care tranzitează regiunea.
Radarele, dar şi limitatoarele de viteză nu au rezolvat mare lucru. Soluţia găsită de Bechtel la problema prafului? Udate de trei ori pe zi drumurile prăfuite! Soluţie care, recunoaşte primarul, nu prea foloseşte la nimic. De parcă n-ar fi fost de ajuns, spaţiile de păşunat ale comunei au ajuns parcări pentru camioanele companiei.
INVESTIŢII
Pentru a linişti spiritele, conducerea Bechtel a investit în zonă 400.000-500.000 de euro (pentru construirea unui drum local, a unui loc de joacă pentru copii şi a unui centru cultural). Bani care, spune Bogdan Zgârcitu, purtător de cuvânt al companiei, provin din profiturile Bechtel. Autostrada Transilvania este cel mai mare proiect de infrastructură din Europa.
Cu o lungime de 415 km, pe patru benzi, autostrada porneşte din centrul României, de la nord-vest de Braşov, ajungând la graniţa cu Ungaria lângă Oradea, în Câmpia Crişanei. Autostrada va lega oraşe precum Braşov, Făgăraş, Sighişoara, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Zalău şi Oradea.