Timișoreanul Horia Colibășanu se pregătește de cea de-a opta ascensiune în Munții Himalaya și de cea mai performantă expediție românească pe vârful Everest (8.848 m), având în vedere că nu va folosi oxigen suplimentar și ajutorul șerpașilor. În alpinismul internațional, Horia Colibășanu este cunoscut ca fiind un practicant al alpinismului pur.
Aventura nebunească a lui Horia Colibăşanu va începe pe 7 aprilie, cu ruta: Timișoara – Belgrad – Doha – Kathmandu – Lhasa – Tingre – tabăra de bază Everest – tabăra de bază avansată Everest. “Voi petrece câteva zile în Kathmandu pentru pregătirea echipamentului, apoi vom zbura la Lhasa. Nu putem merge cu mașina din cauză că ruta obișnuită a fost avariată de un cutremur. Urmează un drum de aproximativ 1.000 de kilometri, în două zile, până în tabăra de bază (5.000 m). După 3-4 zile de aclimatizare vom parcurge în 2 zile cei 25 de kilometri până la tabăra de bază avansată, la baza Everestului (6.400 m). Estimăm că ziua de vârf va fi în perioada 18-22 mai”, a spus Horia Colibășanu. Românul îl va avea ca partener de expediție pe Ralf Dujmovits, singurul alpinist german care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri.
Între linii
Succesul lui Horia Colibaşanu pe Muntele K2 (8.611m) din Pakistan, fără oxigen suplimentar și fără șerpași, în 2004, este considerat cea mai mare performanță individuală din alpinismul românesc. Performanța lui a rămas neegalată în România.
Toate ascensiunile sale pe munţi de peste 8.000 de metri au fost fără oxigen suplimentar și fără șerpași, Horia Colibășanu fiind recunoscut internațional pentru practicarea alpinismului pur, adică un sportiv de ultraperformanță cum sunt foarte puțini la nivel mondial. Unele federaţii din lume consideră utilizarea oxigenului îmbuteliat o formă de dopaj.
Experienţa tragică din Annapurna
Cele mai notabile ascensiuni ale lui Colibășanu sunt pe Munții Annapurna, K2 și Dhaulagiri, trei din Top 5 munți mortali din lume. Munții pe care a urcat până acum Colibășanu sunt: K2 (8.611 m), Manaslu (8.163 m), Dhaulagiri (8.167 m), Shishapangma (8.027 m), Annapurna (8.091 m), Makalu (8.463 m), Lhotse (8.516 m). Horia a participat la 18 expediții internaționale de-a lungul carierei sale. Expediția cu final tragic din Annapurna, din 2008 – când și-a pierdut prietenul și partenerul de coardă, pe Iñaki Ochoa – a fost un moment de cotitură pentru Horia. Elizabeth Hawley, cea mai bună deținătoare a evidenței expedițiilor himalayene, își amintește: "Horia și-a pus propria viață în pericol rămânând timp de 72 de ore, la peste 7.400 m altitudine, cu colegul lui grav bolnav, Iñaki Ochoa, în condițiile în care el însuși devenise grav bolnav din cauza altitudinii la care se aflau". Horia a dat alarma în tabăra de bază, iar unii dintre cei mai buni alpiniști din lume ai momentului s-au mobilizat pentru a-l salva pe Iñaki. Annapurna 2008 a fost cea mai mare operațiune de salvare din istoria Himalayei.
Explicaţie foto
Horia Colibășanu este cel mai performant alpinist din istoria României, având în palmares ascensiuni de succes pe 7 dintre cele 14 vârfuri montane de peste 8.000 de metri din lume.